Iarna, când se mai poate pescui doar la copcă (dacă îngheață apele, desigur), Tulcea se pregătește pentru noul sezon turistic ce va să vină. Cei din domeniul HORECA (hoteluri, restaurante catering) își fac planurile, își pregătesc pachetele turistice, încep curățenia, își caută angajații pentru vârful de sezon. Acum se negociază și se semnează contractele, se gândesc ofertele și prețurile, se verifică ultimele modifcări legislative și așa mai departe.

Cei care au muncit din greu primăvara, vara și toamna trecute își trag puțin sufletul. Fiindcă în Tulcea nu se schiază, sezonul le permite o pauză în care să-și împrospăteze forțele. Cum, pe lângă peisajele deltaice, pe lângă serenitatea satelor înconjurate de ape și pe lângă țepele date de unii „investitori în tursim”, lumea vine în Delta Dunării și pentru pescuit, una dintre activitățile care nu se oprește niciodată aici este generarea de momeală vie.

Da, chiar dacă pescuitul zilelor noastre presupune multe momeli artificiale, din ce în ce mai complexe, sunt mulți care încă preferă să agațe în cârlige râme, viermi sau viermuși. Iar din toate acestea produce Tulcea în exces, indiferent de sezon. Gunoi este, din nefericire, cu asupra de măsură. Încă nu poate fi reciclat și nici măcar colectat tot gunoiul produs în urbe și în județ. Așa că viermușii, viermii și râmele au unde se înmulți. Pământul Deltei e roditor, balegi găsim, deseori, chiar și în cele mai neașteptate locuri, cadavre politice zac, neîmbălsmate, la vedere. Medii de cultură pentru rămele, viermii și viermușii anului 2019 există, așadar, cu grămada.

Cum spuneam, pescuitul zilelor noastre folosește, în principal, momeli artificiale. De aceea, râmele, viermii și viermușii se înmulțesc în exces și sunt, în mare parte, ființe nefolositoare pentru pescari. Au rolul lor în lanțul trofic, desigur, dar asta nu-i transformă în must-uri ale vieții publice. Câtă vreme își văd de ale lor, de rolul hărăzit de natură (acela de a afâna solul sau de a ajuta la descompunerea putreziciunilor), e OK. Atunci când, însă, simt nevoia să iasă în față, să se impună și să aducă în spațiul public mizeria în care s-au născut și din care se hrănesc, viața noastră, a tuturor, e cel puțin pângărită.

Așa cum scriam săptămâna trecută, anul 2019 va fi unul foarte urât. Vom fi invadați – uneori în cele mai intime cotloane ale spațiului nostru privat – de către toate lighioanele necrofage, scatofage și, pe alocuri, bugetofage. Partea proastă e că nu avem cum să ne apărăm de această invazie a urii, a frustrării, neputineți și neîmplinirii. Putem închide ferestrele, vor intra pe sub ușă. Ne putem izola etanș casele, dar asta ar fi doar în dezavantajul nostru. Noi ne-am sufoca lent, lipsiți de aer și lumină, în timp ce lighioanele ar prospera pe-afară, ocupându-ne străzile, trotuarele, parcurile și lacurile, într-un triumf nemeritat al incompetenței, al invidiei și al imposturii.

Priviți cu atenție spațiul online, zilele acestea. Cei care cu anul în cap încep să râgâie autosuficiență, superioritate și „implicare” civică, în loc de cârnați și sarmale sunt cei care ne vor chinui până la finalul lui 2019. Nu vom mai putea trage un vânt fără ca ei să nu se repeadă să-l miroase pentru a ne spune dacă este sau nu ideologic corect. De fapt, ar vrea să nu putem face nimic, pentru a le fi egali. Ca să putem vorbi de la acelși nivel, ar trebui să fim toți fie șomeri, fie întreținuți, fie și una și alta. Ar trebui să ignorăm medicația prescrisă de medic, să ne petrecem timpul, zi de zi, privind cerul nu prin lentilele lui Patapievici, ci prin fundul sticlelor golite, să ne dorim mai mult să distrugem, orice, decât să construim.

Depinde doar de noi dacă ne vom lăsa copleșiți, dacă vom lăsa ca 2019 să fie un an al evoluției, în care demarează sau sunt finalizate proiecte importante pentru comunitate ori ne lăsăm cu totul la dispoziția râmelor, viermilor și viermușilor. Totuși, se impune regula catch & rlease doar la anumite specii de pești. Nu ne obligă nimeni să fim îngăduitori cu toate târâtoarele.