Gheorghe BogorodeaNăscut pe 29 august 1952, în satul Ciungetu, comuna Malaia, județul Vâlcea, după  absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia Psihologie – Sociologie, a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, se stabileşte la Tulcea. Psiholog la Policlinica Judeţeană, cabinetul lui devine un soi de agora, unde se adunau cenacliştii de la Orfeu, care îl aleseseră Preşedinte, pictori şi alţi boemi, precum tinerii de la grupul muzical Accent (poemul său, „Scrisoarea XIII”, devenise o emblemă a formaţiei). Comparativ cu talentul recunoscut unanim de revistele literare şi critica  de specialitate, a publicat foarte puţin.

Sintagmă bogorodiană: „În camera bună a sufletului meu «musafirul de vază» e limba română, iar cheia uşii este basmul…”. „Musafirul de vază” a fost obiectul existenţei sale artistice, el însuşi locuind părelnic în teritoriul basmului, dar nu a poveştii feerice unde Binele învinge Răul, dimpotrivă, în teritoriul male­ficiat, unde Eliberatorul – cum Iisus Hristos, cade răpus. Prietenul Bogo a trăit în lumea stricată de veacul mancurţilor, făpturi cu teamă de stăpânire, dar fără iubire de dumnezeire. Deşi îl premiau, dar nu-l publicau, din cauza „tematicii”, Bogo nu şi-a trădat harul. În anii de prigoană a „realismului socialist”, el scria balade despre ţăranul român coborâtor din mit,  poeme despre Mântuitor şi Tatăl Ceresc: „M-ai dojenit/ Iar eu n-am înţeles./ Tu m-ai certat/ Dar eu n-am priceput./ Sunt toate ca în vremea de-Nceput ? / Când Tu voiai să fii de-a pururi Unul/ Ai pus la încercări fiul, nevasta/ Cu suferinţe şi dureri din lumea asta./ Gândeşte, Tată, în ziua de Apoi/Mă voi crucifica doar între voi”.

Prietenul Bogo şi-a dus Crucea până la capătul fără sfârşit.

Dumnezeu să-l odihnească!

Va fi înhumat în Cimitirul Nou (Eternitatea II) din Tulcea. Este depus în capela mortuară, unde publicul are acces, iar înhu­ma­rea are loc astăzi, la ora 10.00.

Colegiul redacţional al revistei Nord Dobrogea Cultural