De anul trecut, când la Casa Avramide a participat la vernisarea expoziţiei sale de fotografie, „Barcă, apă, stuf”, Adrian Timar nu s-a schimbat defel: este volubil, în parte criptic, totdeauna artist.

Aşa a fost şi ieri, când, în birourile Institutului de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion”, a vorbit presei locale despre două noi expoziţii, „În căutarea certitudinii” şi „Malul Lacului Razelm”, ambele proiectate la Jurilovca. În incinta Centrului de informare din Jurilovca a deschis o expoziţie de desene realizate cu tuş chinezesc, în tehnica laviu. Cel mai mare desen e de 2,30 metri x 2,50, că atâta încape în sala mare. Artistul vrea să aducă acolo copii, oameni din Jurilovca, învăţătoare, profesoare, ca să le explice această tehnică în desen: „Sunt doi artişti – apa şi cel care manipulează instrumentul de desenat, care poate fi o pensulă chinezească din păr de lup, veveriţă şi porc, ca să poţi obţine tonalităţi diferite ale fiecărui element pe suprafaţa diferită. Dar apa decide, practic, cum va arăta lucrarea. Vreau să mă integrez cât mai bine în zona naturală, vreau să retrăiesc cu vechii greci ce s-a întâmplat cu sedimentele care au închis laguna, făcând din portul Orgame un loc inaccesibil corăbiilor”.

Asta e şi legătura între două expoziţii (la prima vedere) total opuse. De fapt, legătura este ce s-a întâmplat în zona respectivă cu apa care a adus reziduurile şi a blocat comerţul. Adrian Timar a stat la Jurilovca şi anul trecut. O lună. Este convins că oamenii locului trebuie să-şi formeze o atitudine faţă de natură, mediu, istorie şi cultură. Oamenii sunt mai obişnuiţi mai degrabă într-un supermarket, împingând un coş de plastic. Timar iubeşte Delta şi-şi surprinde câteodată atitudini de revoltă faţă de un anumit tip de pasivitate. Sunt lucruri care nu se întâmplă bine. De aia e-n contact cu cei de la A.R.B.D.D. şi I.N.C.D.D., dar şi cu cei la Muzeul de Artă, fiind vorba despre artă neconvenţională care propune o altă privire asupra Deltei Dunării. „Pentru al doilea an consecutiv realizez în spaţiul Cap Dolojman, prin bunăvoinţa domnului Sorin Ailincăi, expoziţii de artă într-un spaţiu care este inclus şi totodată aparţinând temei expoziţionale. Anul acesta sunt două expoziţii. Prima, «Malul Lacului Razelm», sugerează – prin dulcele stil al laviului – liniştea şi măreţia depărtării, singularitatea marginii. A doua este o instalaţie cu panouri ce reprezintă flamuri, litere din codul marinăresc de comunicare. Inserată în peisaj, în acest loc, vechea aşezare Orgame/Argamum generează rezonanţe şi conexiuni peste ani, când în acest loc se făcea comerţ. Era o cetate, un port la mare, laguna era deschisă, marginea Lacului Razelm nu exista”, spune artistul care se adresează mai mult… turiştilor dezorientaţi. Cele două expoziţii se întind pe două luni: iulie – septembrie.

La atelierul deschis pentru învăţarea, cunoaşterea şi realizarea desenului în tuş, tehnica laviu, unul dintre instrumentele preferate este stuful, care se ascute şi cu care se realizează nişte desene mai fine decât cele ale lui Rembrandt. Un lipovean i-a zis că mirajul este marginea lacului ridicată în cer, că lacul se schimbă atunci când vezi că-n mijlocul lacului plutesc în aer stuful şi sălciile… Adrian Timar simte că laviurile prin care redă malul Lacului Lazelm sunt statice, îngheţate prin natura imaginii unui tablou, şi vrea ca ele să fie încărcate cu o tensiune gravă, ameninţătoare, tăcută, ca liniştea dinaintea furtunii. Apariţia unui velier – pretext pentru cunoaştere, trăire, meditaţie şi supravieţuire – face posibil zborul, acesta (velierul) fiind vehiculul închipuirii.

Ajuns în această clipă a povestirii despre povestire, Adrian Timar descrie apos, parcă, o imagine care nu-i departe de tablourile fantastic – deltaice ale lui Eugeniu Barău: „Pe lac poţi merge, pe hârtie poţi spune, marginea o poţi atinge… nu poţi să ai încredere în lac, nu poţi să vezi vântul, nu poţi să ştii ce zice hârtia… trebuie să vezi mirajul, trebuie să auzi scârţâitul catargului, trebuie să simţi foşnetul stufului… degeaba asculţi păsările, degeaba te întorci în vânt, degeaba îţi ştergi sudoarea… nu aştepta nimic, nu crede în nimeni, nu da nimic… soarele te îngheaţă, apa te usucă, vântul te taie, praful te spulberă… Câinele sapă vizuină, bursucul scoate cioburi de amforă grecească, turiştii adună dozele de bere: se schimbă vremea… barca merge pe munte, apa roade pietrele, nisipul închide marea… Ţânţarii ning, păsările înghit peşte, braconierul dă foc la stuf, barca îi arde, apa se tulbură… Cetăţile sunt părăsite. Genovezii au plecat, peştii se sinucid la mal, portiţa (periboina) se închide. Barca dă cu fundul de nisip, valul trosneşte, vântul smulge flamura, catargul se înfige în nămol… Lipoveanul se uită la mine ca la un miraj, ca la un turc, ca la un hahol… Peşti congelaţi sfârâie pe grătare, mirese bete bocesc lipsa banilor, pescarii tac, înjurând în gând, în ruseşte…”.

Adrian Timar adaugă o intenţie, anume aceea să imprime acestor două expoziţii, între care aparent nu e nicio legătură, rezonanţe atemporale de spaţiu, cultură şi atitudine. Imaginea turistului care contemplă orizontul, imaginându-şi o corabie, marea, Gura Portiţei, având identitatea locului, deschis la orice linbaj de comunicare. Contemplă şi face poze. Cu el, cu familia, cu şarpele, cu Lacul Razelm. A fost aici, este aici, spre deosebire de mare, care nu mai e aici. Nu se aşteaptă să cadă nimic din cer, nimic nu este gratuit. … Ajunge să faci un semn şi ţi se îndeplineşte dorinţa… locul paraşutării lucrului dorit este marcat, totul este să ştii ce vrei, să-l scrii pe un bileţel şi să-l comunici… să-l treci din trecutul arhaic prin prezent, spre viitorul apropiat, îndepărtat, dar nu prea, ca să nu-l uiţi…, mai spune autorul.

Vernisajul va avea loc vineri, 6 iulie, de la ora 11.00, la Centrul de informare din Jurilovca.