Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ,,Tragos” va avea loc în luna octombrie. Un prieten mă întreba: măi, de ce îi spune așa? Propun să facem o scurtă istorie a semnificației numelui, pornind de la apariția teatrului în sine și cam sub ce formă se joacă la noi. Pe scurt. Știm cu toți există mai multe forme de teatru. Pentru clasificare, voi sintetiza o sumă de informații pe care le găsesc extrem de interesante.

Un pic de istorie

Teatrul, în forma pe care o cunoaștem azi, este un ansamblu occidental de mijloace de expresie artistică. Acesta s-a născut în Grecia Antică în jurul anilor 500 î.Hr. ,,Theatron”, cuvântul din care provine, înseamnă ,,loc de privit”. Spectatorii se adunau într-o vale ce semăna cu un amfiteatru, la baza căreia un sobor de preoți rostea incantații dedicate lui Dionysus, zeul fertilității. Erau așa numitele serbări dioni­siace. Poate că din cauza asta teatrul a avut un nume rău famat, până mai spre vremurile noastre, dat fiind ritualul din care își are originile. În cadrul acestor zile de petrecere, ceremonia realizată de bărbați deghizați în țapi – prieteni de-ai lui Dionysos – implica existența unui dialog între două semicoruri, conduse de câte un corifeu. ,,Tragos”, numele festivalului nostru, înseamnă țap. De aici și cuvântul tragedie. Dar, totuși, de ce acest nume pentru festivalul tulcean? Păi, se pare că sunt dovezi arheologice care atestă faptul că primele manifestări teatrale de pe teritoriul țării noastre (și printre primele din lume), au avut loc în interiorul cetăților grecești din… Dobrogea de Nord, acum 2000 de ani!

Legătura dintre aceste manifestări și teatrul din ziua de azi a făcut-o dramaturgul Eschil, care a început să scrie texte pentru corifei și cor, introducând al doilea personaj. Apoi a venit Sofocle, dramaturgul ce a introdus al treilea personaj și a îmbogățit structura dramatică, acordând atenție decorului și costumului. Cel de-al treilea mare tragedian grec s-a numit Euripide. Considerat filosoful dramaturgiei antice, el a restrâns și mai mult rolul corului, a laicizat acțiunile scenice și a pus în prim plan omul obișnuit.

În câteva fraze, cam astfel s-ar putea rezuma modul în care a apărut și s-a dezvoltat teatrul pe care azi îl cunoaștem, la care mergem și pe care îl iubim.

La începutul secolului al XX-lea, o dată cu descoperirile lui Freud din zona psihologiei, Konstantin Stanislavski

concepe primul sistem modern, prima metodă actoricească complexă folosită în compunerea personajelor din carne și sânge. Și viață. Unii din discipolii săi, în mare parte evrei, au fugit în Statele Unite, acolo unde au pus bazele prestigioasei școli americane de teatru, care a creat actori de prima mână (method actors) precum Marlon Brando, de Niro, Pacino etc.

Dar… știați că nu toate formele de teatru din lume derivă din faptele și practicile relatate mai sus? Indienii și japonezii au făcut și ei teatru, bazându-se pe alte

principii estetice decât cele europene. Iar acest lucru se poate observa cel mai bine la vizionarea filmelor provenite din aceste două țări și prin extensie – regiuni geografice învecinate, dar de același neam.

De la Bollywood…

În teatrul indian, fiecare stare umană dominantă (furie, compasiune, iubire ș.a.m.d.) se numește rasa. Ele sunt în număr de nouă, conform textului antic de teorie dramatică Natyasastra. Religia indienilor este politeistă, iar fiecărei rasa îi corespunde câte o zeitate. În filmul indian vom observa, în cadrul unui singur titlu, un amestec de genuri (comedie, dramă, acțiune, melodramă), nimic altceva decât expresia unui vechi ritual de preamărire a diverselor zeități. Spre deosebire de metoda lui Stanislavski, care cere ca actorul să fie una cu personajul, să nu se ,,prefacă” ci să ,,fie”, manualul actorului indian sugerea­ză că emoția trebuie să i se transmită spectatorului prin empatie. Extragem de aici că se cere un joc puțin exagerat. Exact ceea ce vedem în filme. Nu e nici mai prost și nici mai bun decât cum facem noi. Nu se poate compara. E pur și simplu… altceva.

…la filmele cu bătaie

Teatrul japonez tradițional (originar din China) numit No, respectiv forma sa îmbunătățită (Kabuki) se distinge prin machiajul deosebit al actorilor, prin costu­mele spectaculoase și nu în ultimul rând prin accentul mărit ce cade pe mișcările atent studiate ale protagoniștilor. Exact ca în filmele lor. Nu e nici mai prost și nici mai bine decât cum facem noi. Nu se poate compara. E pur și simplu… altceva.

Festivalul „Tragos”

Întorcându-ne la oile noastre (sau mai bine zis, la… țapii noștri), Festivalul Internațional de Teatru ,,Tragos”, aflat în anul 2017 la cea de-a XV-a ediție, a revenit în centrul activității culturale a urbei, reîmprospătat cu oameni și spectacole noi (proprii și invitate), urmărind poteca bătută de mai bine de douăzeci de ani, atunci când regizorul Ion Dore și actorul Nelu Serghei au trasat liniile directoare ale organizării primei ediții (1994).

Mai multe date despre festival, spectacolele invitate și program vor fi incluse într-un articol viitor, atunci când va fi finalizat programul și se vor primi confirmările de la teatrele invitate.

Mihai GĂLĂŢAN