Vineri, 15 iunie, de la ora 18.00, la Casa Avramide se va desfășura un întreit eveniment editorial: Mioara Rusali și Nicolae Rusali jr. îi invită pe cei interesați să ia parte la lansarea cărților „Maxime și minime”, „Iubire cu risipă” şi „Legende dobrogene”, lucrări ale scriitorului tulcean Nicolae Rusali (1937 – 1993).

Redăm în cele ce urmează un prim fragment din „Poşta”, proză inclusă în volumul „Legende dobrogene”:

Poșta

Trecuseră două ierni și era pe sfârșite o primăvară, când Luminăția Sa, măritul Padișah, însoțit de toți marii și micii viziri, de toți marii și micii dregători ai împărăției, se îndură să vadă cu ochii lui noile pământuri dintre Kara Deniz și afurisitul râu Tuna, pe care oștile sale victorioase le smulseră de sub stăpânirea țării Iflak…

Alaiul măritului făcu cel mai lung popas în târgul cu nume plăcut urechilor preaslăvitului, Babadag. Se ridicară, degrabă, corturile, muezinii chemară dreptcredincioșii la rugăciune, hogii, imamii și ulemalele se întrecură în a-l proslăvi pe Allah, care binevoi și de data asta să dăruiască o nouă cucerire oștenilor săi, precum și pe Mahomet, care, cu flamura sa veșnic fluturând în vânt, în fruntea oștirilor, îi ducea mereu la biruință, dar și pe strălucitul Padișah, care avea să reverse marea milă a sa asupra acestui nou pământ otoman, udj al marei împărății. Odată cu glasurile se ridicau spre cer fumurile proțapurilor în care se învârteau boi întregi și batali bine îngrășați al căror seu era strâns cu grijă pentru pilafurile care clocoteau alături…

A doua zi, după marele chiolhan, când toți mai marii dormeau sforăind de tremurau și slugile, nu numai geamurile, Măria Sa porunci să i se aducă în mare iuțeală cafeaua și să fie poftiți la treabă toți dregătorii și, până să vină aceștia, ceru beiului de Babadag o hartă soldățească a noului udj, pe care o privi îndelung, dorind de la bei câteva deslușiri în ce privește numele ghiaurești ale satelor, numărul trăitorilor, avutul acestora, drumurile aflătoare și starea lor. Tot atunci, Măria Sa află de la bei că pădurile acestor locuri cuprind lemn bun de corăbii și îndată în mintea Luminăției Sale încolți un gând, nu de taină, ci de lupte care aveau să vină…

Curând se adunară în mărețul său cort toți dregătorii și Slăvitul îl pofti pe baș capudanul său să treacă lângă hartă. Arătă cu degetul un punct pe hartă, sprijinit parcă de apa Tunalei, și-l întrebă pe bei cum îi zice.

– Sat za! Satza! Se chinui beiul să răspundă.

– Baș capudan!, vorbi Măritul, aici ai să faci o schelă! Tocmești din satele ghiaurilor câteva zeci sau sute de baltagii, îi însoțești cu oșteni și le poruncești să taie anume arbori, pe care tot ei să-i care la schela ta. Aduci acolo cei mai pricepuți meșteri ai tăi

și-mi faci, peste numai două veri, de patru ori câte zece galere de război, pe care să le ții aici. Măritul își propti din nou degetul pe hartă, la Isaccea…

După ce boteză astfel, în felul lui, vechiul târg românesc, Prealuminatul continuă:

– Bagă de seamă, baș capudan, peste două veri, când va veni Sultana validé să-și ia în stăpânire orașul, galerele să fie terminate, să aibă și luntrași, și marinari. Abia după ce le va binecuvânta Sultana mamă, ai să te cobori cu ele în Kara Deniz și ai să te arăți cu ele unde vei primi porunca!

Baș capudanul se prăvăli în țărână, semn că spusele Slăvitului său stăpân urmează a fi pornite din chiar clipa aceea.

După două veri, când beiul de la Babadag apăru pe malul Tunalei, la Isaccea, în fruntea alaiului care o aducea pe sultana validé, se uimi din pricina pădurii de catarge, plutind leneșe pe apa Tunalei. Mama Luminăției sale nu stătu atunci decât două zile, într-una binecuvântă galerele, înmână baș capudanului un sul cu marea pecete împărătească și își flutură ușor mâna, când galerele porniră în sunete de surle, dairele și chimvale, iar în cealaltă se plimbă într-o lectică prin târg pentru a alege locurile unde niște goga, aduși tocmai de peste Balcani, din Țara Sârbească, aveau să ridice, mai întâi, o geamie și, mai apoi, locuința ei de vară, căci așa gândea sultana–validé să și petreacă verile la marginea acestor păduri aromitoare de tei. Și porunci și ea, întocmai ca și fiul său, ca peste două veri, când se va întoarce, totul să fie gata.

Beiul Babadagului, rămas mai mare după plecarea baș capudanului, se prăvăli și el în țărână, iar sultana mamă văzu parcă înaintea ochilor geamia și micuțul palat, undeva alături, înecat în verdeață, pierdut între pomi…

După alte două veri, beiul întâmpină cu mulțime de oșteni alaiul sultanei, implorând o să poposească la Altân kösk și, dacă-i va plăcea, o va mai ruga să-i spună Slăvitului Padișah, preaiubitului său fiu, cum s-a gândit el, cu mintea lui soldățească, să-i fie bine Măritului, dacă va binevoi vreodată să se odihnească aici, pe muntele Coium  baba, vânând cerbi lopătari, căprioare, urși, ori alte jivine cu care-i place, știe el, Luminăției Sale să se întreacă. Și sultana validé rămase pentru o noapte la Altân kösk, pe coasta domoală a muntelui Coiumbaba…

(va urma)