Cu doar câțiva ani în urmă, nu foarte mulți, Casa Avramide își redeschidea porțile pentru tulceni, după un migălos proces de reabilitare și restaurare. De altfel, proiectul de reabilitare al Casei Avramide a și fost premiat în toamna lui 2012 la Bienala Națională de Arhitectură, după ce lucrările fuseseră finalizate în primăvara aceluiași an.

În martie-aprilie 2012 nimeni nu ar fi putut să spună cât de importantă urma să devină Casa Avramide pentru viața culturală a Tulcei. Poate că cineva avea acest vis, dar nu-l mărturisise.

Cumva, lucrurile au început să se miște la Avramide nu neapărat instituțional, ci, mai degrabă, organic. Cafeneaua de la demisolul clădirii a devenit, destul de repede, locul în care au început să se întâlnească mai ales idei și entuziasme, nu doar oameni.

Cel care s-a ocupat, până la finalul anului trecut, de Art Café Casa Avramide este Dan Hornoiu, un tulcean cu îndelungată experiență în gestionarea de evenimente culturale în spații neconvenționale. Ani de zile, La Scena a fost un reper în viața culturală a Bucureștiului, mai ales datorită concertelor de jazz, blues și spectacolelor de teatru montate în cocheta sală din pod. Cu acest know-how, premisele dezvoltării Casei Avramide erau dintre cele mai bune, mai ales că între Dan Hornoiu și managementul Muzeului de Artă și al ICEM-ului exista, la începuturi, o colaborare deschisă și promițătoare.

În toți acești ani, însă, sufletul Casei Avaramide a fost Paul Tocanie, fără a cărui implicare în fiecare eveniment desfășurat acolo lucrurile s-ar fi mișcat mult mai greu. Fie că e vorba despre o lansare de carte, despre un vernisaj, despre atelierele pentru copii sau despre un concert cu mulți spectatori, Paul e mereu acolo, trudind, printând afișe, îngrijind bugete, făcând poze, aranjând scaune…

Ar fi nederept să nu amintim și scurta trecere prin CAsa Avramide a Institutului Cultural Român, filiala Tulcea. Inițiativa lui Andrei Marga de a înființa filiale regionale ale ICR n-a supraviețuit, însă, mandatului acestuia la conducerea instituției, dar scurta perioadă în care Suzan Mehmet a condus ICR Tulcea afost una în care ni s-au întredeschis uși spre evenimente culturale ce ulterior au fost abandonate din cel mai prozaic motiv: lipsa de fonduri.

Din 2013 încoace, sălile Casei Avramide, și, vara, curtea, s-au umplut deseori cu tulceni petru care cultura nu este doar un moft. Acolo s-a născut Dobrojazz-ul și tot acolo înmugurit festivalul de blues. În curtea de la Avramide s-au pus bazele Așezământului Cultural Câinele enot și al asociației În Exil. Chiar dacă Festivalul de Muzică Bună nu s-a desfășurat niciodată la Avramide, ci doar în teatru și la Satul pescăresc, germenii săi tot la Avramide au fost sădiți. Festivalul de Carte Danubius n-ar fi existat fără Avramide, cum multe dintre concertele ultimilor ani ar fi fost puțin mai lipsite de farmec fără Casa Avramide.

Și, totuși, anul acesta curtea de la Avramide a fost destul de tristă. Art Café-ul nu mai funcționează, revoluția fiscală de anul trecut, a ministrului Mișa, a lovit destul de puternic bugetele destinate culturii. Într-o perioadă în care cuvântul de ordine este, mai degrabă, supraviețuirea, evenimentele culturale mai ample pot părea simple capricii. Deși nu sunt.

După cinci ani în care Casa Avramide începuse să devină un reper pentru viața culturală tulceană, trezind invidia multora care simțeau că Tulcea, spre deosebire de orașele lor, chiar este interesată de cultură, 2018 părea un an sărac în evenimente. Până week-endul trecut, când, timp de trei zile, curtea Casei Avramide și-a regăsit vioiciunea de dată recentă.

De joi până sâmbătă seara, la Avramide curtea s-a umplut ca-n vremurile bune, iar evenimentele s-au succedat cu repeziciunea anilor plini. Lansări de carte, reconstituiri istorice, vernisaje și, desigur, concerte.

Joi, Varujan Vosganian a prezentat publicului trei dintre cărțile sale și a vorbit despre condiția politicianului care este, în același timp, scriitor. Iar Varujan Vosganian este departe de a fi un scriitor minor al literaturii române, fiind unul dintre autorii cei mai traduși ai ultimului deceniu.

Prima seară a Festivalului Danubius s-a încehiat pe muzica lui Nicu Alifantis, care a reușit să încălzească o curte arhiplină. De patru sau cinci ani, Nicu Alifantis e prezent în Tulcea în fiecare vară sau toamnă, un privilegiu pentru tulcenii care pot să cosntate live că domnul Alifantis devine, de la an la an, din ce în ce mai bun.

Vineri, curtea de la Avramide s-a umplut din nou la lansearea cărții “Unii cred ziua, alții cred noaptea”, a lui Suzan Mehmet. Cei pe care îi ajută memoria își amintesc, probabil, că prima lansare de carte care a umplut curtea de la Avramide după refacerea clădirii a fost to a lui Suzan, atunci fiind vorba despre volumul “Sophia”.

Lansarea cărții “Unii cred ziua, alții cred noaptea” a fost urmată de recitalul lui Paul Prisada, publicul cântând alături de muzician melodiile ce fac, deja, parte din bagajul muzical esențial al oricărui tulcean cunoscător de muzică bună.

În fine, Sâmbătă, în ultima seară a festivalului de carte, Stelian Tănase le-a vorbit tulcenilor despre cel ami recent roman al său, precum și despre proiectele sale editoriale viitoare, iar răcoarea nopții a prins peste 100 de oameni încălziți de muzica lui Mircea Vintilă, care n-a ezitat să ne plimbe, muzical, de la deubutl său discografic până la piesele de succes ale Păsării Colibri.

Timp de trei zile și seri, așadar, Acsa AVramide a renăscut, redevenind același loc plin de viață care era până nu demult.

Fiind prea devreme pentru a vorbi despre nostaligie după vremurile “de aur” ale Casei Avramide, am văzut în ochii celor care au animat acest loc și am simțit în vocile lor hotărârea de a nu lăsa Casa Avramide să se prăfuiască și să-și piardă farmecul. Uneori, nici măcar nu e nevoie de mai mult.