Contractele de concesiune pentru terenurile agricole ce aparțin Consiliului Județean, cel puțin cele trei mari contracte care au încetat la 15 octombrie 2017 (cu societățile Deltarom, Anglorom și Agrodelta Sireasa) aveau 6 (șase) pagini plus o pagină cu anexa ce cuprindea exact loturile de teren concesionate. Chiar și așa, prevederile din aceste contract par destul de clare, la o primă vedere. Dar, deseori, doar la o primă vedere.

Pentru nivelul anilor 1997-1998,

când au fost concepute și semnate aceste contracte, poate că cele șase pagini de prevederi păreau suficiente. Timpul ne-a dovedit că nu e chiar așa și că, pe măsură ce legile au devenit mai complicate iar avocații mai specializați și puși pe scormonit după chițibușuri și portițe de scăpare, un contract atât de subțire poate fi speculat în favoarea părții puse pe căutat nod în papură.

Însuși faptul că redevențele au rămas neschimbate lungi perioade de timp, la o valoare ridicolă, ne arată cât de greu este să mai modifici un lucru făcut în grabă, pe genunchi. Dacă, să ne imaginăm această posibilitate, prețul grâului ar ajunge la același nivel cu prețul aurului, iar redevențele ar fi fixate în sumă fixă pe toată durata contractului, de câștigat ar avea doar concesionarul, nu și concedentul. E o reducere la absurd, dar ne arată că nu putem să lăsăm lucruri atât de importante, cum ar fi venituri bugetare estimate la peste 6 milioane de euro anual, la voia interpretărilor interesate ale unor avocați.

În ultimii ani,

Consiliul Județean Tulcea s-a confruntat cu mai multe litigii legate de suprafețele agricole concesionate. Unul dintre concesionari este renumit pentru procesomania sa, pentru faptul că are pretenții nesusținute de nimic altceva decât propria-i dorință de îmbogățire. Mai mult, timp îndelungat a sfidat legea, împiedicând cu forța finalizarea unei investiții făcute din bani publici în Ceatalchioi. De-abia intervenția mai fermă a Jandarmeriei a permis racordarea la energie electrică a sistemului de alimentare cu apă al comunei. Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre cum s-ar putea feri autoritățile județului Tulcea de neplăceri financiare și judiciare în cazul viitoarelor contracte de concesiune.

Sunt câteva lucruri,

aparent simple, care ar putea aduce nişte plusuri, atât înainte de licitația de concesionare, cât și în contractele de concesiune.

De exemplu, licitația pentru concesionarea terenurilor agricole va porni de la echivalentul a 1.000 de kilograme de grâu la hectar, redevență anuală. La prețul grâului din 2017, aceasta înseamnă aproximativ 150-160 de euro la hectar. Este un preț corect, aliniat cu prețurile din piață. Dar, fiind vorba despre o licitație, e de așteptat ca acest preț să crească, ceea ce n-ar fi decât benefic pentru bugetul județean.

Numai că în Deltă

este obligatorie practicarea agriculturii ecologice. Aceasta presupune niște costuri mai mari decât agricultura tradițională și, de asemeni, pierderi substanțiale în primii 3-5 ani de exploatare, în condițiile în care chimicalele folosite de către foștii concesionari nu permit obținerea de certificate pentru agricultura ecologică mai devreme de scurgerea acestei perioade, în care pământul trebuie să-și revină.

De aceea, nu orice firmă își va putea permite să practice agricultură ecologică pe terenurile concesionate de la Consiliul Județean.

Probabil că nu ar fi deloc greșit ca în caietul de sarcini să se ceară ca firmele care participă la licitație să facă dovada că pot suporta acest fel de activitate agricolă și că nu se bazează doar pe subvenții pentru a cultiva terenurile și pentru a suporta toate costurile necesare. Oricât ne-am bucura dacă nivelul redevenței s-ar dubla la licitație, trebuie să ne gândim că ofertele prea avântate nu pot fi mereu susținute.

De aceea, n-ar strica

deloc să se ceară scrisori de garanție bancară prin care să se poată dovedi că un eventual câștigător al licitației poate susține din fondurile proprii atât plata redevenței pe un an de zile, cât și înființarea unei culturi ecologice, ale cărei costuri pot ajunge și până la 600 de euro pe hectar, în funcție de cultură.

Nu este totul să obții un preț mare, ci este cel puțin la fel de important să te asiguri că firma respectivă își poate respecta angajamentele și că nu pierzi timpul, fiind nevoit să reiei licitația pentru concesionare după un an sau doi.

În ceea ce privește contractele post-licitație, acestea ar trebui să iasă din generalitățile formale ale vechilor contracte și să aibă prevederi extrem de clare. Probabil că n-ar fi rău ca redevențele să se plătească în avans, an de an. Cum, de asemeni, n-ar fi rău ca un capitol din contract să fie dedicat în mod special tipului de agricultură practicat. Ar trebui să se specifice foarte clar că încălcarea legii ARBDD și folosirea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor (implicit practicarea unei altfel de agriculturi decât cea ecologică) atrage după sine încetarea imediată a contractului de concesiune.

În acest moment există concesionari care nici măcar nu recunosc autoritatea ARBDD, deși au semnat contractul prin care își asumă, deși vag, respectarea legislației specifice.

Mai sunt, desigur,

multe lucruri care se pot face pentru a avea, de data aceasta, atât o licitație benefică pentru județ, cât și contracte mult mai ferme, pe care concesionarii să le respecte cu sfințenie, în caz contrar fiind avizați că pot pierde foarte mulți bani. Între timp, însă, concesionarii ale căror contracte au expirat anul acesta sau urmează să expire anul viitor continuă să încalce legea și clauzele contractuale, conștienți că nimeni nu are ce să le facă ba știind chiar că, la o adică, ei vor fi cei care vor deschide acțiuni în justiție, pozând în victime. Ceea ce, pe viitor, s-ar putea evita printr-un caiet de sarcini bine întocmit și prin contracte beton. Să sperăm, așadar.