|
De regulă, nu răspund comentariilor postate pe site-ul ziarului. Şi nici nu prea le citesc. Pentru simplul fapt că cei care le scriu nu-şi asumă măcar propria identitate. Cele mai multe dintre ele sunt clar părtinitoare, cum e şi firesc să fie, în funcţie de simpatiile pe care le are cel care comentează. Altele sunt uşor laudative, aplaudace şi îmi provoacă o stare de disconfort. Dacă cineva îţi spune că ai făcut ceva bine, e clar că ai o problemă de abordare. Un material de presă care conţine, ca esenţă, un adevăr general valabil nu poate fi comentat în niciun fel. E ca şi cum ai spune că apa caldă e caldă. Lipsa unui comentariu postat la articolele publicate (şi asumate prin semnătură!) dă două coordonate reale: ceea ce ai scris e pură informaţie şi e luată ca atare, sau, varianta secundă, articolul publicat penetrează orice tip de gândire, deci se situează în partea de neutralitate şi echilibru a minţii care-l disecă. Adică acolo unde chiar trebuie să ajungă. Simplu. Mai nou, odată cu anunţul public al intrării fostului nostru director, Dan Drăniceanu, în cursa pentru fotoliul de primar, ziarul, ca produs, a început să nască o serie de controverse, urmate, evident, de tot felul de comentarii. Şi e firesc să se întâmple aşa. Oamenii, prin structura lor, dar mai ales în funcţie de interesele personale, au simpatii şi antipatii şi îşi construiesc perpetuu imaginea de sine pe coordonatele expuse public ori subliminal de liderii pe care şi-i aleg. Dacă ar gândi singuri, cu mintea lor, fiecare ar şti că rolul şi rostul său este să-şi facă treaba bine acolo unde este. Şi România ar arăta cu siguranţă altfel. Cred că e inutil să explicăm că în ultimii 20 de ani, am trăit acelaşi coşmar nesfârşit ca şi dumneavoastră. Nu ne-a fost nici mai bine, nici mai rău. Ne-am străduit zilnic să susţinem idei în care chiar am crezut. Pe care ni le-am asumat prin semnătură. N-am fost niciodată anonimi moralişti, aşa cum fac şi astăzi comentatorii noştri. Am dorit şi am ajutat schimbarea atunci când am simţit că trebuie schimbat ceva. La fel cum facem şi acum. Cum ne obligă conştiinţa să facem, pentru că Puterea a eşuat deja din manejul încrederii populare şi a devenit, între timp, haotică şi discreţionară. Noi credem că există o limită a competenţei acolo unde realitatea spune că lucrurile au luat-o razna. Din acest motiv, ne dorim şi cerem pentru toţi o stare de normalitate, iar starea de normalitate este alimentată totdeauna de perseverenţa şi rigoarea cu care critici greşelile, abuzurile sau hoţia Puterii, oricare ar fi ea şi cu orice riscuri. De-altfel, este şi singura abordare naturală pentru o societate sănătoasă mental. Din fericire, şi afirm asta cu convingere, singura care învinge şi domină în orice situaţie este realitatea. Nu te poţi ascunde de ea şi n-o poţi deturna, orice ai face. Oricât de bine ai scrie, sau oricât de prost, orice părere ai emite şi oricum ai încerca să o transmiţi. Contrar aparenţelor, viaţa continuă să fie un joc corect, dincolo de impresiile şi emanaţiile noastre, ale tuturor, iar ăsta e unul dintre motivele care mă determină să pot spune răspicat şi fără frică: noi avem dreptul să scriem aşa cum gândim, iar dumneavoastră, comentatorii anonimi, aveţi chiar şi dreptul să nu ne mai citiţi.
 |