Până în 2015, în Tulcea nu mai exista nici măcar un singur restaurant pescăresc. Niciunul. Cu greu găseai chiar și un restaurant în care să se gătească pește proaspăt, pescuit din Dunăre sau din Marea Neagră. Nu era treaba autorităților locale să deschidă unul, ci a investitorilor privați. Dar cam ăsta era interesul local în a oferi turiștilor, fie ei și în tranzit, ceea ce căutau cu disperare într-un oraș aflat la porțile Deltei.

Până în 2015, de asemeni, pe faleza tulceană a Dunării nu se putea obține autorizație pentru amplasarea unei terase în fața localului. Pe toată faleza erau doar patru terase, oarecum tradiționale, iar antreprenorii veniți mai târziu nu puteau concura la acest capitol cu mai vechii investitori în localurile tulcene întinse de la autogară până la hotelul Delta. Ivan Pescar a spart gheața și în ceea ce privește rastaurantele pescărești, și în ceea ce privește terasele de pe faleză. Și foarte bine a făcut. Cei care aveau deja terase pe lângă localuri nu au dat faliment, iar cei care au reușit să-și deschidă terase de atunci încoace au fost feriți și ei de această neplăcere financiară. Până la urmă, toată lumea, inclusiv bugetul local, a avut de câștigat.

O temă pe care am abordat-o

frecvent este cea a contradicției dintre dorința aproape unanimă ca Tulcea să câștige mai mulți bani din turism și piedicile care apar în mod constant în calea acestei dorințe. Peste tot în lume, orașele care au venituri serioase din industria ospitalității sunt orașe deschise, prietenoase, îngăduitoare cu excesele turiștilor, dacă acestea nu depășesc anumite limite ale bunului-simț. Tulcea, prin comparație, pare un oraș-sanatoriu, în care principala prioritate este stingerea dată la ora 23.00.

Nu spune nimeni că Tulcea ar trebui să se transforme în Ibiza, Mamaia sau Vama Veche, dar parcă nici Sanatoriul de Nevroze Predeal nu ar trebui să devină.

Prima ediție a Raliului Deltei de acum câțiva ani a strânit indignarea locatarilor din blocul Belvedere, indignați de zgomotul elicopterului. E drept, din elicopter s-au obținut atunci imagini absolut fabuloase ale orașului, s-a transmis în direct pentru telespectatori care nu văzuseră niciodată Tulcea într-o astfel de ipostază, dar prea făcea, dom’le, zgomot și prea strica orele de somn…

Triatlonul adus de Rowmania a fost înghesuit, de anul trecut, în jurul lacului Ciuperca, pe un traseu nu foarte propice unei astfel de competiții sportive. De altfel, înghesuiala provocată anul acesta de numărul din ce în ce mai mare de participanți, mulți din străinătate, a dus la apariția de accidente în timpul probei de ciclism. Da, accidente soldate cu vătămări corporale, într-o competiție băgată în conservă și în timpul căreia astfel de întâmplări n-ar fi trebuit să aibă loc. Dar triatlonul deranja feng-shuiul urbei, blocând străzile sâmbăta și duminica. O adevărată tragedie pentru cei câțiva șoferi care consumau un litru în plus de benzină pe week-end ocolind puțin.

Orașul se nchide, vară sau iarnă,

la ora 23.00 pentru că ne dorim liniște. Muncim din greu, zi de zi, așa că nu ne putem permite ca centrul orașului să fie tulburat de concerte, terase și oameni care se distrează zgomotos.

Clujul a riscat și nu are, de atunci, decât de câștigat. Chiar dacă există și clujenni nemulțumiți de modul în care se desfășoară Untold, orașul încasează mult de pe urma festivaluui, bani pe care-i bagă  în modernizarea urbei. Și a câștigat mult și din punct de vedere al imaginii.

În loc, însă, să ia modelul Clujului de astăzi, Tulcea pare a se inspira din Clujul condus de Gheorghe Funar: oraș închis, ocolit de investitori, dar măcar linșitit și în care oamenii pot sforăi fără griji zi de vară până-n seară. În mod inexplicabil, interzicem distracțiile legale și le limităm ca desfășurare temporară, dar închidem ochii la localurile pline de minori în care se consumă ilegal alcool și, nu de puține ori, stupefiante. Aia nu ne deranjează, pentru că nu se întâmplă sub ferestrele noastre.

Anul acesta, zilele municipiului

au adus o premieră: spectacolele muzicale și focul de artificii s-au desfășurat în altă parte decât în spațiul tradițional de pe faleză. Este rezultatul frecușurilor dintre Consiliul local și Consiliul Județean, dar s-ar fi putut întâmpla la fel și dacă faleza ar fi intrat, încă de anul acesta, într-un vast proces de reabilitare, consolidare și modernizare. Din păcate, s-au pierdut opt luni, iar planurile de reabilitare a falezei au fost mult întârziate, astfel că în acest moment încă nu știm când cum și cine se va ocupa de reconstrucție. Sperăm doar că n-a fost pusă în pericol finanțarea acestei activități.

Așadar, mutarea spectacolelor muzicale în zona lacului Ciuperca încă de anul acesta nu sunt decât o repetiție pentru anii în care pe faleză se va construi, atunci când se va construi. Am putut vedea, cu această ocazie, dacă locul respectiv este unul potrivit au ba.

Părerile sunt împărțite. Organizatorii cred că a fost un real succes, așa cum există și voci care spun că lucrurile nu sunt chiar atât de roze. În mod cert, însă, financiar nu a fost o lovitură pentru Primărie. În loc să încaseze din închirierea loturilor pentru terase o parte din sumele necesare organizării, comercianții au preferat să-și ampalseze terasele mai degrabă pe faleză, unde au stat o săptămână, nu doar două zile, iar afluența publicului a fost, ținând cont și de minivacanță, aproape la fel de importantă ca în anii trecuți în timpul zilelor municipiului.

Am învățat, însă,

că se poate ca terasele și chioșcurile să rămână pe faleză și după ce se termină sărbătoarea orașului. Iar asta se întâmplă fără a afecta afacerile deja existente acolo. Culmea este că de ani de zile se tot ridică, în diverse forumuri, întebarea dacă se paote sau nu ca pe faleză să avem parte de terase o perioadă mai lungă. Aparent, se putea. Sau paote nu se putea până acum, dar se poate de acum înainte?

Sigur, soluția nu este nici pe departe să perpetuăm imaginea asta de bâlci sătesc, plin de plastic ieftin și tirbombe. Este nevoie de o gândire urbanistică unitară, de impunerea unor standarde și de respectarea unor minime condiții de igienă. E neplăcut ca faleza să miroasă, seară de seară, ca o toaletă publică neigienizată. Sunt multe lucruri neplăcute, dar, dacă ne-am concentra pe ceea ce se paote face, nu pe ceea ce se paote interzice cu ușurință, orașul ar avea mai multe șanse de dezvoltare într-o direcție bună. Dar despre aceste lucruri, în numerele viitoare.