Despre monştri, deltă şi dispute. Şi despre Delta Dunării…

Îndrăgostit nebuneşte de acest paradis numit Delta Dunării, ornitologul, scriitorul, dar şi „plimbătorul de birdwatcheri” Mihai Baciu este unul dintre puţinii „oameni ai deltei” care au înţeles să ia atitudine, voluntar, împotriva celor care azi, şi subliniem azi, nu respectă prevederile unei Hotărâri de Guvern ce limitează viteza ambarcaţiunilor în Delta Dunării. Iar tristul adevăr este că, oricât ar protesta unele asociaţii profesionale din turism (de fapt oamenii din fruntea lor sau proprietarii de ambarcaţiuni), ceea ce fac „barcagii de corsare” în deltă e similar cu ce ar face şoferii de TIR dacă ar circula prin localităţi cu peste 200 km/h!

*

„O nouă dispută a cuprins spaţiul reţelelor de socializare precum şi al mass media tulceană: ARBDD versus Conglomerat de primării şi asociaţii. Disputa plecată din dorinţa instituţiei amintite de a modifica Regulamentul de circulaţie al navelor în deltă a reuşit să împartă populaţia deltaică în două tabere: una ce vrea ca banii să curgă indiferent de distrugerile provocate de motoarele uriaşe cu care le sunt dotate bărcile, alţii încercă să înţeleagă cum s-a ajuns aici şi dacă mai e ceva de salvat.

Primul an în care am văzut clar începutul distrugerii

Ca şi plimbător de turişti în deltă, în special străini birdwatcheri, dar ca şi fotograf de natură pot spune că acesta a fost primul an în care am văzut clar începutul distrugerii!

An de an, merg cu barca cu motor undeva în zona lacului Trei Iezere la fotografiat chirghiţe şi corcodei cu gât negru. Acolo îşi făceau cuib, pe frunze de nufăr. Acolo pescuiau şi pescarii şi trăiau bine mersi împreună, fără a se deranja unii pe celalalţi. Până în acest an, când nu a mai cuibărit NIMIC, pentru că nuferii nici nu au mai răsărit, măcinaţi de miile de cai putere ce brăzdează lacul. Am fost martor şi eu, şi turiştii mei la barbarii de neimaginat, monştri uriaşi plini cu turişti, intrând cu viteză în stolurile de pelicani ce îşi căutau hrana prin apele lacului. Inevitabil aceştia au zburat disperaţi în lacul vecin Bogdaproste… acolo unde – habar nu am cum să-l numesc pe conducătorul ambarcaţiunii – a mânat hergheliile de cai putere pentru a alunga din nou pelicanii.

Scenele acestea se repetă zilnic, pe lacuri, canale, peste tot în deltă. Nu se respectă trasee turistice, nu se respectă viteză, nimic. Şi pentru că vreau ca şi copiii mei să se bucure de ceea ce am văzut eu şi alţii în aceşti ani în deltă, am decis să iau atitudine!

Am scris trei cărţi cu păsările deltei. Am sperat că va fi un ajutor pentru barcagii, pentru ca aceştia să înveţe ceva din lumea păsărilor, ajutându-i astfel să îşi câştige mai uşor existenţa. Am sperat că marile hoteluri să cumpere cartea măcar pentru personalul navigant, să aibă în barcă ce le arăta turiştilor: o informaţie corectă legată de minunile pe lângă care treceau. M-am înşelat în speranţele mele: în afară de un hotel şi o agenţie de turism, NIMENI nu a fost interesat să îşi doteze barcagiii cu cel mai uşor mijloc de câştigat inima şi chiar banii turiştilor respectiv INFORMAŢIA.

Revin la disputa legată de puterea motoarelor. Oameni buni, nu motoarele sunt o problemă, ci oamenii care le conduc! Ei şi cei ce le ordonă tururile, adică patronii lor. Ar fi atât de simplu să se facă nişte cursuri, să li se explice unde greşesc distrugând totul …

Aici e buba, la oameni… Firmele mari, care au zeci de bărci cu motor, nici nu gândesc ce economii ar face dacă nu ar vântura atât de mult apa şi mai degrabă ar face un turism mai lent, bazat pe observaţii, pe natură, pe linişte…..

Degeaba limităm puterea motoarelor: orice introziune în lumea vie a deltei distruge, dar dacă se face într-un mod mai prietenos cu natura, cu toţii am avea de câştigat. Rezolvarea vine de la noi, de la educaţia marinarilor, care pot fi şi ghizi, de la întâlniri între ecologişti şi operatori în turism în a li se explica tot ce greşesc.

Citeam unele interviuri date de oameni ai deltei, cum că un pelican mănâncă 30 de kg de peşte… Le transmit următorul mesaj: chiar nu realizaţi că, dincolo de perdeaua de fum aruncată, cădeţi în penibil? Cum, oare, se mai ridică pelicanul ăla din apă? Şi oare unde bagă peştii ăia, că stomacul lor e prevăzut cu o cameră unde intră cel mult 2 kg de hrană!?

Nu-i aşa că mai vreţi şi vânătoare în Delta Dunării?

Mai nou, aflăm din ştiri sigure că avem 400.000 (patru sute de mii!!!) de cormorani în deltă…. Doamne! E atât de simplu să consultaţi un specialist de la INCDD (că văd că ARBDD va stă în gât de la o vreme) şi să îi întrebaţi de numărul speciilor de păsări din deltă. E atât de uşor de aruncat cu informaţia pe piaţă ştiind că nimeni nu vă contrazice!

Dar nu sunteţi singuri pe lume, domnilor… mai sunt oameni care ştiu că minciunile au alt substrat şi că aceste învăluiri ascund  proiecte gata de aruncat pe piaţă, dar la momentul oportun…

Cum ar fi reintroducerea vânătorii, de exemplu! După catastrofa numită motoare uriaşe, nu-i aşa că mai vreţi şi vânătoare în Delta Dunării? Asta ca moartea deltei să fie sigură …

Pentru că la o astfel de activitate de masacrare a păsărilor deltei vom avea şi hoarde de italieni şi alte naţii străine (plus ai noştri), dornici de a ucide tot ce le stă în cale! Ce, aţi uitat scandalul legat de zecii de saci plini de tot felul de păsări împuşcate, aruncate pe câmp de italieni? Sau ăsta e doar un amănunt?

Înţeleg foarte bine că aţi dori să meargă motoarele (la propriu şi la figurat) şi iarna, dar asta nu se poate. Delta Dunării, cea pe care declaraţi că o iubiţi, are NEVOIE şi de repaus, de odihnă. Are nevoie să-şi lingă rănile verii, când neştiutori în ai naturii o distrug bucată cu bucată, nufăr cu nufăr.

În încheiere, despre vehiculata idee de desfiinţare a ARBDD: e atât de oribilă iniţiativa încât nici nu merită discutată! Sper din suflet că oameni mai puţin încălziţi din forurile competente să nu dea curs acestei năstruşnice idei”.

Mihai BACIU