Domnul Constantin Hogea a uitat cum este în Opoziție și s-a blocat. De altfel, are circumstanțe. Primul său mandat a fost căpătat pe baza Alianței D.A. și pe puternic vot anti – Mocanu. Nu neapărat anti – PSD, ci chiar anti – Mocanu. Totul curgea lin, administrația publică centrală se continua coerent cu cea locală, inclusiv prin „descentralizate“, cum se numeau atunci proiecțiile ministeriale. Probabilitatea ca promisiunile electorale să se materializeze era însemnată. Din aprilie 2007, de când s-a stricat jucăria, și până în decembrie 2008, când se instaura „dinastia“ Boc, dl. Hogea nu a mai avut susținerea nemijlocită, însă intervenții au fost.

Reamintim aici demersurile viceprimarului Popa, la Fondul Național pentru Mediu, pentru mlaștina numită Ciuperca. Domnul Hogea nu rămăsese fără sprijin local: un vicepreședinte CJ, Bara, un viceprimar, Blejan, 9 consilieri locali din 21, dar fără prea multe tălpi.

Legislatura următoare, dl. Hogea avea totul, de sus până jos, din dreapta în stânga. Tot. Dinspre autoritățile tulcene: doi viceprimari, 15 consilieri (tot din 21), întreg aparatul de specialitate; președinte al CJ și șef de partid, Victor Tarhon, doi vicepreședinți, Ioan Boieru și Nicolae Chichi, 16 voturi în CJ, deconcentratele erau la picioare, miniștrii erau în genunchi, președintele – cu filiație pedelistă. De aceea, în proporție directă, dl. Hogea și-a permis tot. Tot, cocoțat pe un 73,33%, personal best, de necontestat.

Motorul dlui. Hogea s-a gripat definitiv după alegerile din 10 iunie, primele înecăciuni fiind după aruncarea în istorie a Bocilor, dar mai ales după sezonierul Guvern MRU. În ciuda opreliștilor, dl. Hogea a redevenit primar.

La constituirea Consiliului Local Tulcea, dl. Hogea s-a comportat nefiresc pentru un cetățean încercat de șaisprezece ani de administrație publică locală, ba în Opoziție, ba la Putere. A cedat urât „testului de presiune“ și a demonstrat că primarul cel mai bun e acela care le are pe toate. Din vârf până la poale, exceptând „deconcentratele“, dl. Hogea e pe inversul trendului politicii românești, afiliere politică asumată. Dl. Hogea a avut live un impuls care o să-i dărâme soclul pe care l-au ridicat adulatorii de ocazie: acela de a le cere noilor viceprimari, Drăniceanu (USL) și Ghionu (PP – DD), să-și împlinească ofertele electorale! Dl. Hogea și-a permis chiar și o antepronunțare, anume aceea că are „ușoare îndoieli“ că viceprimarii se vor achita, ajungând la tenta descalificantă – pigmentată cu amenințări cu voal – că Drăniceanu și Ghionu ar putea (?) „obstrucționa bunul mers al instituției“. Aberațiile actualului primar nu s-au oprit aici, dl. Hogea considerând că e necesar să spună camerelor video ce atribuții le va prescrie celor doi. În acest scop, dl. Hogea extrăsese deja promisiuni din ofertele electorale ale celor doi, cu precizarea că nu Drăniceanu a candidat la Primăria Tulcea, ci Trifon Belacurencu.

Acesta a fost pentru dl. Hogea momentul culminant al lașității politice. În loc să prelungească argumentul că, din perspectiva rezultatelor, Partidul Democrat Liberal avea dreptul la un viceprimar (cu nouă consilieri), în loc să fie constructiv și să-i ajute pe aceștia să elaboreze proiecte, dl. Hogea a preferat să se văicărească, holbându-se apocaliptic la drobul de sare. În loc să spună că, da!, el e edilul – șef și are susținerea majorității voturilor valabil exprimate, a ales să se spele pe mâini.

Întâiului fiu al municipiului i-a venit, după mulți ani de menopauză politică, primul ciclu electoral. Nu e de râs: dl. Hogea, uitând cum e când nu poți obține tot ce vrei și când vrei, s-a crispat și a început circul. Total aiurea, când domnia – sa renunță din start la dezideratul invocat din capul declarației: bunăstarea populației municipiului.

Ca mai toți liderii Partidului Democrat Liberal, președintele/municipiu al partidului s-a lepădat, așadar, de cei 18.592 de alegători care l-au votat, s-a lepădat și de cei 13.766 de alegători care i-au ales pe cei nouă consilieri municipali PDL. A cerut Puterii să-și promoveze ideile electorale. Așa bărbăție, mai rar!

Dl. Hogea a considerat că nu poate evolua la „figuri impuse“, o expresie cinică favorită a domniei – sale. Nu e o excepție, mulți cedează când pierd frâiele. Bărbații adevărați, însă, își acceptă destinul nu pentru că iau în calcul un „minim“, ci deoarece au toleranță la înfrângere.

Dl. Hogea nu știe să strângă mâna decât la victorie.