De pe 15 şi până pe 22 aprilie, la Bacău se va desfăşura a V-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, în cadrul Bacău Fest – Monodrame, concurs susţinut de Teatrul Municipal „Bacovia”. Din cele 23 de piese primite, juriul ediţiei 2018 a selectat în vederea nominalizării 7, printre care şi „Un ban de argint” a dramaturgului tulcean Mihai Gălăţan.

Reporter: Mihai, de unde ideea acestei piese?

Mihai Gălăţan: În august anul trecut m-am apucat să scriu o poveste pentru copii, dar mai ales pentru oameni mari. Nu era piesă de teatru, era pur și simplu o narațiune la persoana a treia despre un băiețel, bunicul lui și un iepuraș. Apoi, după câteva luni, m-am hotărât să tai din ea destul de mult, să păstrez doar esența și să o rescriu la persoana I, devenind monodramă. Sau aproape monodramă. Se numește „Un ban de argint”. Sincer, cred că și la categoria monodramă se încadrează destul de greu. Unui actor, când spune un monolog pe scenă, cuvintele și trăirile ar fi frumos să-i vină acolo și atunci, construindu-se una din cealaltă, practic. Or, textul meu e o poveste, e o pățanie, ceva ce zic eu că s-a petrecut pe la începutul anilor ’90, anii aceia grei de tranziție, când atât noi, cât și cei mari, habar nu aveam pe ce lume ne aflam. Sunt anii copilăriei mele. Am observat că nu s-a mai scris până acum despre epoca aia, remarcată prin trecerea de la alb negru la color, prin apariția în viața noastră  a (încă primitivelor) calculatoare sau prin ușurința cu care puteai găsi alimente, frumos și modern împachetate, dar pe care, din păcate, părinții nu și le permiteau. Este o poveste fantastică, totuși, deoarece un iepuraș mă va duce într-o lume de povești cu zâne aiurite, personaje din desene și Zâna cea Mare. A, și un împărat! Dar, cu toate astea, garantez că totul e real și mi s-a întâmplat. Poate nu chiar așa cum scrie, dar mi s-a întâmplat.

Rep.: Dacă tot ne-ai făcut poftă, ai şi un fragment?

M.G.: „Ușa se deschise, iar noi înaintarăm într-o sală împodobită cu ghirlande multicolore de hârtie glasse și creponată, în mijlocul căreia era întinsă o mantie albă, de dimensiuni colosale, cusută cu fire de aur și argint și împodobită cu pietre prețioase ce sclipeau orbitor. Aceste nestemate refăceau pe mantie harta cerului. Cea mai strălucitoare dintre ele, un diamant cât pumnul, era Sirius. În dreapta, din perle albe, plecau în linie dreaptă trei stele din constelația Orion. Tot în dreapta, dar mai sus, era și steaua Aldebaran – un mărgăritar rotund cu reflexe sidefii. În partea stângă, steaua Procyon din onix proiecta reflexe roșii pe alte trei stele mai micuțe din ametist, acvamarin și safir. Perseu, Auriga și Andromeda, toate trei din opal, datorită microcristalelor conținute, dădeau naștere fenomenului fascinant de interferență a luminii. Luna era din agat – caisă, iar Soarele din agat de foc.

De jur-împrejurul largului veșmânt se aflau bucăți de cretă, un metru de croitorie, cutii pline de papiote și ace cu urechi sau cu gămălie. Dinspre balconul art-nouveau veneau rotocoale de fum, pentru că zânele brodeuze erau în pauza de țigară. Se puteau vedea prin ferestre în contralumină, îmbrăcate în dantele și mătăsuri, cum sorbeau din cafele și scoteau cerculețe de fum din gât, țuguindu-și buzele. Una din ele, tolănită pe un fotoliu, își dădea unghiile cu ojă”.

Rep.: Nu te-ai calificat în finală.

M.G.: Am trimis acest al doilea draft la Concursul de Dramaturgie – Monodramă, desfășurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame – Teatrul „Bacovia”, și am aflat că textul a fost reținut în vederea nominalizării, alături de alte șapte. Nu am câștigat, însă, poate și din motivul expus anterior. Am mai trimis povestea și la un concurs de dramaturgie organizat de Teatrul Tineretului „Piatra Neamț”, unde sper să am mai mult noroc, deoarece acolo se caută piese într-un personaj sau cu foarte puține, adresate categoriilor de public tânăr și foarte tânăr.

Vom vedea.