Filmul de deschidere al Festivalului Pelicam din acest an pătrunde într-o realitate pe care până acum ceva ani o credeam de domeniul SF-ului: posibilitatea de a (re)aduce la viață diferite specii de animale, prin așa-numita biologie sintetică. E vorba despre procedee avansate de clonare, aflate în plină dezvoltare în Statele Unite și în Coreea de Sud – iar scopul documentarului co-regizat de Christian Frei și Maxim Arbugaev este să ni le facă accesibile. Ceea ce nu înseamnă că filmul e o demonstrație didactică fără patină de autor; ea există, pusă în serviciul tematicii complexe pe care o descrie.

Există două partituri în Genesis 2.0: cea a lui Frei (documentarist cunoscut mai ales pentru War Photographer, cu care a fost nominalizat la Oscar în 2002), care acoperă diversele simpozioane, colocvii, adunări în cadrul cărora sunt prezentate ultimele progrese din domeniul clonării – o privire, deci, în lumea înalt tehnologizată în care studenți și academicieni, novici și veterani, toți se zbat pentru descoperiri din ce în ce mai avansate. Însă, grație celor documentate, pare că Maxim Arbugaev duce greul în film, participând la o vânătoare de colți de mamut din Siberia Nordică, în pusta aspră. Fragmentele siberiene sunt cele care se apropie mai tare de un documentar de creație: imaginile surprind echipele de vânători într-o perpetuă frenezie pentru a găsi înaintea adversarilor – cu care de altfel împart un adăpost – marfa ascunsă prin tot felul de terenuri inaccesibile. „Capitolul” Siberia are, desigur, forma unei quest, iar anumite monologuri par să-i portretizeze pe vânători mai ales într-o luptă mitică cu sinele și cu natura, și nu într-un concurs mercantil. Dar filmul are timp să le construiască unora dintre vânători, în general veniți de pe cuprinsul Asiei precare, și câte o minibiografie: mulți sunt angrenați în lupta dificilă din cauza condițiilor de trai dificile de acasă; camera de filmat îi surprinde în diferite perioade de timp, iar uneori imaginile sunt încărcate de tragism: ca atunci când unul dintre vânători sună acasă (consumând astfel singurul apel telefonic permis de-a lungul sezonului) pentru a-și felicita soția de ziua ei, dar soția nu îi răspunde.

Astea fiind spuse, Genesis este un mozaic de imagini filmate în numeroase colțuri ale globului, iar forța lui – care e mai ales forța de a da contur unei lumi noi, în construcție sub ochii noștri – ține de punerea cap la cap a pieselor de puzzle. Miza cea mai importantă a acestei strategii de clonare este readucerea la viață a mamutului. Astfel, „filmul” siberian este integrat unui tablou mai mare. Și cred că tocmai conștiința că lucruri aparent aleatorii, din Yakutsk și până în Coreea de Sud, sunt strâns legate este adevărata revelație a filmului. Concursul de forțe implicate în această nouă geneză poate să pară uluitor. Însă de la descoperirea primelor mostre de sânge lichid ale unui mamut prins în gheață de acum 30.000 de ani și până la primele tentative de clonare/concepere, distanța nu e atât de mare. Ar mai trebui adăugat și că filmul reușește să dea seamă de complexitatea – uneori aiuritoare – a lumii actuale: la un moment dat, conducătorul expediției nordice explică faptul că, în Siberia, a găsi rămășițele unui mamut e semn rău (mamutul fiind simbolul unei lumi din adâncuri), astfel că rostește o rugăciune la adresa spiritului animalului. În același timp, la mii de kilometri distanță, se prezintă noile descoperiri din domeniu. Astfel că n-ar trebui să ne mire dacă, în viitorul nu foarte îndepărtat, vom asista cu adevărat la renașterea mamutului sau la împerecheri de specii bizaroide, precum tigrul-leu sau (inevitabil) calul-zebră.

Victor MOROZOV