De mult prea mulți ani Europa este condusă de gulere ieșite parcă din reclamele Procter & Gamble, atât de impecabil de albe sunt. Din păcate, albeața gulerelor tinde să devină singura calitate a conducătorilor europeni. De cele mai multe ori, deasupra gulerelor nu se mai înalță decât suporturi pentru ochelari, cercei sau coafuri atent studiate, nicidecum adăposturi pentru creiere preocupate de soarta națiunilor pe care ar trebui să le cârmuiască.

În Europa care pretinde că a eliminat monarhiile absolutiste, de câteva zeci de ani conduc dinastii politice formate din pseudo-elite care nu fac decât să se perpetueze de la o generație la alta. Sistemul actual european acceptă mult mai ușor în cercurile puterii oamenii care nu au făcut nimic în viață, ci s-au dedicat, din fragedă tinerețe, exclusiv politicii. Franța are școli speciale, din care ieși direct politician sau funcționar public în administrație, dar nu este singurul model. Cam în toată Europa cariera politică începe devreme și de jos, sub diferite forme.

Cea mai brutală este cea românească, unde pornești de la lipitul de afișe (pe vechi) sau de la calitatea de postac pe Internet, dar acestea sunt nuanțe. Parcursurile sunt cam aceleași. Nu există legislație europeană care să interzică celor fără studii superioare accesul în funcții alese sau numite. Dar există prea puține exemple de politicieni de talie europeană care să nu fi absolvit, totuși, o universitate, de preferat una de prestigiu. Celor buni în meseriile lor, care au dovedit ceva în cariere mai lungi sau mai scurte, dar pline de succes, nu prea le este dat să ajungă sus, oricât de pricepuți ar fi. Unui adevărat profesionist îi este preferat oricând un om care a absolvit o școală de politruci. Iar asta se întâmplă într-o Europă în care din ce în ce mai puțini oameni au real acces la studii superioare de calitate, din cauza costurilor din ce în ce mai ridicate, chiar și acolo unde învățământul superior este gratuit. Nu mai suntem conduși de oameni care gândesc, ci de oameni care au diplome. Asta contează mai mult decât orice altceva în Europa actuală.

Reacțiile românești la revolta jiletcilor galbene din Franța sunt edificatoare pentru modul în care pseudo-elitele europene îi tratează pe cei al căror nivel de trai începe să scadă dramatic, deși ei muncesc din răsputeri. De doi ani ni se spune că, în România, pentru a protesta la adresa Guvernului, iese numai spuma națiunii, intelectualii, oamenii cu școală. Ei ies pentru principii, nu pentru mărunțiș și așa mai departe. De aceea a și fost greu de acceptat vreo paralelă între protestele din Franța și cele din România ultimilor ani. Pentru că în Franța ăia vor doar un trai mai bun din punct de vedere financiar, în timp ce la noi se vorbește cu gura plină despre lucruri din sfera intelectuală. Poate de aia cei din Franța știu destul de clar ce vor, iar ăia din România nu prea, pentru că mulți dintre ei n-au mai avut timp să și citească despre lucrurile pe care le contestă mai mult decât titlul sau interpretările ad usum delphini. În Franța și în alte țări ale Europei se protestează de foarte mulți ani la adresa companiilor multinaționale care fac, din ce în ce mai vizibil, legea. La noi s-a ieșit în stradă inclusiv pentru a se lua apărarea multinaționalelor, uitându-se sloganul pe care cam aceiași oameni îl scandau cu furie în 2013: „Nu corporația face legislația!”. Astăzi, în România, în viziunea unora, corporația ar trebui să fie cea care face legislația, căci corporația ne hrănește. Problema actuală în mai toată Europa e că gulerele albe nu sunt capabile să înțeleagă revolta jiletcilor galbene. Atât de tare s-au rupt de lumea reală cei din elitele Europei, atât de tare s-au împerecheat între ele și și-au suflat între buci, încât s-a ajuns la dizabilități intelectuale datorate consangvinizării ideologice similare cu problemele neuromotorii ale Bourbonilor.

Marile dificultăți pe care trebuie să le depășească Europa sunt, astăzi, aroganța, disprețul și sfidarea afișate de pseudo-elitele aflate la conducere. Dar pentru a depăși aceste dificultăți ar trebui, mai întâi, să recunoaștem că ele există. În loc să facem asta, vom mai continua o vreme să spunem că, de fapt, tot ce se întâmplă este pentru că jiletcile galbene ale Europei sunt proaste, needucate și mânate doar de stomac. Iar această explicație simplistă nu este altceva decât dovada aroganței, a disprețului și a sfidării.

 (text publicat în Caţavencii, nr. 386 din 9 ianuarie 2019)