Vineri, 15 iunie, la Casa Avramide se va desfășura un întreit eveniment editorial: Mioara Rusali și Nicolae Rusali jr. îi invită pe cei interesați să ia parte la lansarea cărților „Maxime și minime”, „Iubire cu risipă” şi „Legende dobrogene”, lucrări ale scriitorului tulcean Nicolae Rusali (1937 – 1993).

Regretatul profesor Iosif Colcer publica în volumul său, „Personalităţi tulcene” (2011), următorul medalion:

„Cu farmecul vorbei sale îndelung curgătoare, fascinant prin vastitatea cunoştinţelor acumulate din cărţi şi din viaţă, profesorul Nicolae Rusali era printre cunoscuţi şi colegi, în acelaşi timp, un Socrate şi o Enciclopedie ambulantă. Ştia câte în lună şi în stele. Era în stare să-ţi descrie piramidele egiptene de parcă le-ar fi cercetat la faţa locului, să te poarte în cunoştinţă de cauză prin toate marile muzee ale lumii, să-ţi înşire 1.000 de amănunte despre ultimele descoperiri din medicină, astronomie şi din alte ştiinţe; era «la zi» cu evenimentele politice din ţară şi din străinătate, îţi putea vorbi ore în şir despre «secretele» celor mai pricepuţi cultivatori de pepeni şi găsea destule argumente ca să te convingă că cele mai bune ţigări sunt «Naţionalele» pe care le fuma el. Erau şi cele mai ieftine.

S-a născut în Constanţa, la 3 decembrie 1937, şi provenea dintr-o familie de iubitori de carte (tatăl său avea un adevărat cult pentru Martha Bibescu). După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, recunoscându-i-se înclinaţiile literare, a fost îndrumat spre «Şcoala de scriitori» (absurda «fabrică» de consumatori de hârtie) din care vor fi ieşit şi câţiva condeieri buni. Nicolae Rusali şi-a găsit însă adevăratul drum, dedicându-se învăţământului. Şi-a început cariera ca profesor de Limba şi literatura română la unul dintre cele două licee din Medgidia. Era vremea când modesta şi liniştita urbe dobândea o anumită faimă prin înălţarea unei noi stele pe firmamentul muzicii uşoare româneşti (Dan Spătaru).

La Tulcea, Nicolae Rusali s-a stabilit în 1969, după reînfiinţarea judeţului, fiind adus în fruntea organizaţiei de pionieri. În această calitate s-a străduit şi a reuşit să imprime un înalt spirit de responsabilitate în educarea etică şi estetică a copiilor. A funcţionat apoi ca profesor la diferite şcoli tulcene, ca Inspector de specialitate şi, mulţi ani, ca director al Casei Corpului Didactic. Aflat la conducerea acestei instituţii a adus o importantă contribuţie în creşterea calitativă a activităţii cadrelor didactice.

Bun organizator, cu multe iniţiative, prietenos, sfătos, plăcut prin fineţea şi modestia firii sale, cu înfăţişare de «urs» şi de «tătuc» (asemănarea cu «tătucul» de la Kremlin era o pură întâmplare), aduna la C.C.D. educatoare, învăţători şi profesori care se simţeau în preajmă-i ca în faţa unui mare dascăl şi prieten. Le erau de mare folos consultaţiile, dezbaterile pe diferite teme, îndrumările primite pentru întocmirea unor lucrări, participarea la diferite sesiuni ştiinţifice.

De neuitat au rămas în amintirea profesorilor tulceni excursiile organizate de inimosul domn Rusali, cu preţ redus, în afara graniţelor ţării: la Cernăuţi, Chişinău, Moscova, Sankt Petersburg, în Caucaz, la Praga.

În folosul învăţământului tulcean a depus eforturi permanente pentru îmbogăţirea bibliotecii Casei Corpului Didactic. Obţinea cu greu, dar obţinea până la urmă, banii necesari, colinda anticariatele şi librăriile din Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi din alte locuri, aducând în genţi voluminoase cărţi «rare», deosebit de utile celor care scriau lucrări pentru obţinerea gradelor didactice II şi I.

Poate cea mai însemnată realizare a directorului Casei Corpului Didactic Nicolae Rusali a fost editarea revistei «Convorbiri Didactice» (multe numere, începând din 1972) – prezenţă prestigioasă în viaţa culturală a Tulcei şi nu numai. A fost menită să stimuleze activitatea de creaţie a cadrelor didactice tulcene, să fie o tribună de afirmare a învăţătorilor şi profesorilor cu preocupări literare şi de cercetare ştiinţifică. Revista a găzduit în paginile sale scrieri pe teme de pedagogie şi psihologie, poezie şi proză scurtă, folclor dobrogean, lucrări de istorie locală, date metodologice pentru întocmirea unor lucrări ştiinţifice etc. În chip firesc, prezenţa coordonatorului ei era permanentă – cu articole de istorie şi critică literară, cu lucrări de ligvistică, de istorie şi geografie locală, cu poezii şi proze originale. Omul de cultură Nicolae Rusali a avut de asemenea colaborări la diverse alte publicaţii («Tomis», «Peuce», «Delta» ş.a.); a lecturat şi prefaţat cărţi valoroase, precum cea semnată de C. Mihalcea, «Contribuţii la cercetarea etnofolclorică a nordului dobrogean» (1970). Împreună cu Gheorghe Bogorodea s-a îngrijit de alcătuirea antologiei «O Tulce literară» (1981). A contribuit substanţial la elaborarea şi publicarea volumului «Tulcea. Monografie» (1980). În 1990 a coordonat apariţia editorială a revistei de cultură «Orient Expres».

Acasă, în intimitatea sufletului său, a scris «Maxime şi minime» (aforisme), «Spaţiul meu mioritic» (poezii), «Lecturi dobrogene» (toponimie dobrogeană) – lucrări rămase, din păcate, în manuscris.

Nu pot să închei această succintă evocare fără să-mi amintesc o întâmplare petrecută pe dealurile Tulcei la cules de vie într-o toamnă târzie. Era vremea când adunarea recoltelor cădea, în bună măsură, pe seama elevilor şi militarilor. În pauza de masă, Socrate al nostru m-a făcut atent: «Ia uită-te la copilul de colo!». Un puştan ca la clasa a VI-a sau a VII-a stătea tăcut şi inexpresiv lângă colegii care-şi înfulecau bunătăţile aduse de acasă. Chemat printr-un semn, băiatul s-a apropiat cuminte. A fost supus unui interogatoriu:

«- Tu de ce nu mănânci?

-Nu ţi-ai adus nimic de acasă?

… tăcere.

– Ţi-e foame?

… iarăşi tăcere».

Dialogul – monologul? n-a mai continuat. Profesorul şi-a deschis geanta şi a scos din ea ce se afla acolo şi i-a întins copilului un pacheţel învelit în hârtie albă.

Nicolae Rusali ne-a părăsit pe neaşteptate în 1993. Ce rar mai pot fi întâlnite «enciclopedii ambulante» şi suflete mari întrunite într-un om ca domnul Rusali…”.