Mioara Rusali şi Nicolae Rusali jr. au organizat vinerea trecută la Casa Avramide, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion”, lansarea a trei cărţi ale regretatului Nicolae Rusali: „Maxime şi minime”, „Legende dobrogene”, „Iubire cu risipă”.

Deoarece nu a putut fi prezent la Tulcea, publicistul Ovidiu Dunăreanu, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor Tulceni, totodată director al editurii Ex Ponto, a înregistrat un mesaj video care a fost proiectat, la finalul serii, pe ecranul din curtea Casei Avramide.

„Vreau să-i salut pe toţi prietenii noştri de la Tulcea, prietenii editurii Ex Ponto, în primul rând, prietenii revistei Ex Ponto şi, nu în ultimul rând, prietenii şi colegii noştri din Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Cred că astăzi este un moment deosebit: asistăm la o aducere aminte, o reconsiderare, un remember al unui om de excepţie. Este vorba despre Nicolae Rusali: intelectual, profesor, om de cultură, spirit ales, un înţelept, un scriitor, un poet, mai cu seamă, dintre cei aleşi. Am să fac şi dovada celor spuse de mine: ştiţi că nu-mi plac vorbele mari, dar vreau să demonstrez ceea ce am zis. Numai soarta nedreaptă cu Nicolae Rusali l-a îndepărtat prea devreme de noi… Iată că în vara aceasta se împlinesc 25 de ani de la moartea sa, o moarte rapidă, la 53 de ani, care ne-a răpit unul dintre autorii de forţă. O spun acum, detaşându-mă de acel moment şi văzând cele trei cărţi editate, îngrijite de soţia sa, Mioara Rusali, după trei manuscrise lăsate de Nicolae Rusali.

Ce pot să spun că, dacă Nicolae Rusali ar fi publicat aceste cărţi în anii de după 1989 (când s-au constituit grupările scriitoriceşti din Constanţa şi Tulcea), cu siguranţă că l-am fi avut membru între noi, cele trei cărţi dovedind un talent excepţional. Rămân uluit cum au putut sta în atâta tăcere, în atâta aşteptare aceste trei manuscrise. Ajutată de prieteni şi de oameni apropiaţi, Mioara Rusali le aduce în faţa cititorilor trei cărţi care vor îmbogăţi bibliotecile şi sufletele celor din zona spaţiului dobrogean, dar nu numai.

Prima dintre ele, în care descoperim în Nicolae Rusali un înţelept, un om cu o cultură excelentă, este «Maxime şi minime». Cartea are privilegiul de a fi prefaţată de unul dintre marii noştri scriitori, trecut şi el în nefiinţă, care a fost şi el un prieten apropiat al autorului: Fănuş Neagu. Aflându-se pe malul Braţului Sf. Gheorghe cu Nicolae Rusali şi cu un alt prieten al nostru, poetul Nicolae Grigore Mărăşanu, şi pierzându-se cu privirea în nemărginirile mării, cei trei au avut timp să se întoarcă cu gândurile spre lucruri de profunzime, de mare tensiune sufletească şi intelectuală, reconfigurând fiecare ceea ce a trăit în cărţile lor. Nicolae Rusali şi-a adunat poate gândurile de atunci ca o sclipire, ca o flacără extraordinară, puternică, vie, în această carte de «Maxime şi minime», de o rară profunzime şi frumuseţe. Aş putea spune că lucrurile stau de genul următor: «Ca să ajungi un om cumsecade trebuie neapărat să înveți cum se cade», una dintre maximele sale. Sau: «O viață întreagă suntem victimele timpului pentru ca abia la bătrânețe să ajungem robii lui». Veţi rămâne impresionaţi de înaltul spirit, de înaltul cuget al autorului, de bucuria de a descoperi ceea ce este înţelept şi definitiv în noi.

O a doua carte e la fel de frumoasă, chiar având o ţinută deosebită în contextul celor trei: «Legende dobrogene». Nicolae Rusali a fost un mare iubitor al spaţiului pontic, al spaţiului nord – dobrogean, al spaţiului deltaic, iar în anii tinereţii, cât a fost profesor, inspector sau factor în cultura tulceană, a avut timp să se apropie de spaţii mai puţin rurale mai puţin cunoscute şi să culeagă, să adune şi să prelucreze o suită de legende, care rămân unice şi de o mare frumuseţe. Nu face altceva Nicolae Rusali decât să continue un gest al unor oameni de mare calitate sufletească, atraşi de legendele acestei zone, un spaţiu care îmbină partea orientală cu cea balcanică şi mediteraneană,  cu spiritul locului de sud – est european şi spiritul de la gurile Dunării. Lucrul acesta îl relevă cartea despre care discutăm. Autorul urmează drumul – de mare frumuseţe – deschis de învăţătorul Titus Cergău, de părintele profesor Gheorghe Mihalcea, de profesorul Florea Alexandru şi de mai tânărul jurnalist Cristian Cealera. Ce întâlnesc cititorii în acest volum excelent ilustrat şi frumos tipărit, frumos tehnoredactat, de mare bucurie? Lucruri care se referă la Periprava şi Sfiştofca, la Alba, Dunavăţ, Niculiţel, Mircea Vodă, General Praporgescu, Poşta, Agighiol, Nalbant, Cataloi, Măgurele, Beidaud, Peceneaga, Sarichioi, Rachelu, Cerbu. Toate aceste localităţi îşi au în această cartea povestea lor, miturile lor, legendele lor, fabuloase, fermecătoare, fantastice, de care nu-ţi vine să te desprinzi din clipa în care ai deschis cartea.

A treia carte pe care Nicolae Rusali a lăsat-o este una de poezie, în care autorul chiar face o demonstraţie de mare fineţe şi de mare talent: «Iubire cu risipă». Cartea e construită din trei părţi, mergând pe nişte drumuri cunoscute de către noi: o poezie cu formă fixă, sonetul, apoi rondelurile, apoi alte poeme, aceste alte poeme amintind totuşi de cele două enumerate. Este o carte de o puritate a sentimentului iubirii dintre cele mai autentice, mai înălţătoare. E o carte în care afli ce înseamnă voluptatea marii iubiri, o carte de o sinceritate specială, de o febrilitate a iubirii, imaginile unei poveşti de dragoste, care se desfăşoară dintre aceste oglinzi: sonetele, rondelurile şi poemele celelalte. O carte a cuplului care traversează cosmosul, a iubirii în spaţiul familial al mamei, tatălui şi fiului, care are o tensiune extraordinară. Rar mi-a fost dat să întâlnesc în ultima parte, dar mai puţin la generaţiile mai tinere, asemenea poeme scrise cu multă aplecare asupra textului, de o curăţenie şi o frumuseţe cuceritoare.

Aş mai spune un amănunt, anume că profesorul Nicolae Rusali a fost un foarte bune prieten, apropiat cu un alt mare poet, care ne-a părăsit anul trecut: Radu Cârneci. Acesta a văzut aceste poeme, aceste lucrări literare ale lui Nicolae Rusali. Pe manuscrisul pe care Mioara Rusali l-a adus la editură am descoperit şi unele mici corecturi, unele mici «indicaţii», unele lucruri pe care Radu Cârneci i-a sugerat autorului că poate insista, că poate merge pe drumul acela, dar şi altele, că poate renunţa la anumite versuri sau chiar la anumite poeme întregi. Această carte are girul unui alt mare poet. De aceea, nu-mi este teamă să afirm că este una dintre puţinele cărţi de poezie frumoasă, adevărată, scrisă la înaltă tensiune de către un autor care trăieşte în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră, în spaţiul de la gurile Dunării, în spaţiul de la Pontul Euxin.

Recomand pentru lectură achiziţionarea acestor trei cărţi frumoase! Le mai recomand cititorilor şi pentru imaginile de mare tensiune pe care Mioara Rusali le-a introdus, fiind aproape o trecere în revistă a unei galerii de desene şi picturi ale unor autori autentici, legaţi de spaţiul plastic tulcean.

Gândurile noastre sunt în a le promova în continuare în spaţiul Constanţei, al editurii Ex Ponto, şi o aşteptăm pe Mioara Rusali cu restul poemelor lui Nicolae Rusali!”.