Cu toate că am mai spus-o și cu alte ocazii, povestea Monumentului de Independență tulcean are mai  multe mistere decât  ne putem închipui. De la punerea pietrei de temelie și până la dezvelirea sa, în aproape 23 de ani, tot felul de întâmplări, care de care mai interesante, s-au țesut în jurul impozantului monument. Cum acestea sunt prea multe pentru un singur articol, astăzi vom zăbovi doar asupra celor întâmplate în zilele de 15-17 octombrie, 1879, când Regele Carol I (pe atunci doar Prinț, Rege avea să fie numit în  1881), a sosit la Tulcea, în prima sa vizită în Dobrogea, după anexarea acesteia în urma Războiului de Independență, din 1877-1878. De atunci, s-au scurs  138 de ani, motiv suficient ca cele  întâmplate cu adevărat să se uite sau să fie răstălmăcite.  În rândurile de mai jos, vom urmări filmul vizitei  la Tulcea, în zilele de 15-17 octombrie 1879, realizat chiar de  Regele Carol  I, desprins din jurnalul său personal, redactat în limba germană. Jurnalul este extrem de succint, scris de un adevărat neamț, fiind redactat la persoana a treia, ca un simplu martor ocular a celor petrecute, într-o tehnică scriitoricească impusă, probabil capetelor încoronate (citatele sunt din jurnalul în cauză).

Vizita Regelui Carol începe la Brăila, din ziua de 14 octombrie, „Timpul este atât de rău – plouă torențial – încât prințul este sfătuit să nu-și continue călătoria.”  În dimineața zilei de 15 octombrie, Carol I  acordă mai multe audiențe și, cu toate sfaturile de a renunța la călătoria la Tulcea, se îmbarcă alături de o delegație importantă la bordul bastimentului Arpad, care aparținea societății  austriece de navigație  DDSG. La Isaccea „…situat în mod pitoresc în josul unor ruini vechi și unde primește o deputațiune de turci și tătari.” Călătoria continuă liniștită până când piroscaful Arpad ajunge în orașul nostru:

„…Tulcea se întinde în amfiteatru pe înălțimile de pe malul Dunărei și, cu numeroasele lui moschee și minarete precum și cu arhitectura turcească a caselor, face o impresie întru totul orientală. El se prezintă însă foarte frumos în găteala-i de steaguri și ghirlande cu care locuitorii l-au împodobit.” Astăzi, ca urmași a tulcenilor de la 1879, trebuie să recunoaștem că nu prea recunoaștem orașul din descrierea Domnitorului Carol I, pe care îl consideram la acei ani destul de modern după dezvoltarea adusă de Comisia Europeană a Dunării și importanța administrativă impusă de otomani prin numirea Tulcei, capitală de sangeac. „Primirea pe care noul copil al țării o face prințului lor este cu adevărat frumoasă și entuziastă. După prezentarea autorităților, vin deputațiunile tuturor elementelor din care se compune populația Dobrogei, turci, bulgari și lipoveni, spre a aduce omagii domnitorului lor.” Istoria locală a reținut detaliul în  care regele a fost purtat cu trăsura familiei Ellman și găzduit în casele acestuia. Aici trebuie specificat că această casă era deja în posesia oficialităților române, clădirea fiind închiriată, cumpărată sau dăruită românilor de Avram Ellman, clădire care chiar dacă va funcționa zeci de ani ca prefectură, va rămâne în memoria tulcenilor ca și casele Ellman (se afla pe strada Babadag, și a fost demolată în anii 70). „Prințul descinde în casa unde locuiește prefectul Gh. Ghica și unde este salutat de doamnele societății de acolo. De aici telegrafiază principesei pentru ca să ia și dânsa parte cu gândul la prima lui călătorie prin noua provincie a țărei”.

Seara se dă un mare prânz de 60 de tacâmuri… „Mai târziu, cu toată ploaia, se fac iluminații și se dau focuri de artificii.” Ziua de 16 octombrie 1879, „… Prințul Carol petrece toată ziua în Tulcea și vizitează cele mai multe din numeroasele biserici de acolo… Seara, la prânz, e invitat tot corpul consular. Mai târziu se fac din nou iluminații și se dau focuri de artificii.”

Nu am insistat cu mai multe informații privind a doua zi de vizită la Tulcea, pentru a ajunge în ziua de 17 octombrie, 1879. „Din nefericire, timpul e cât se poate de rău. Ploaia și furtuna împiedică aproape punerea pietrei fundamentale a monumentului ce trebuia să se ridice pe o stâncă de deasupra orașului Tulcea, întru amintirea luării în stăpânire a Dobrogei.” Din nefericire, Carol nu specifică cine a făcut alegerea locului monumentului, pentru că se afirmă că alegerea acestuia îi aparține. Având în vedere însă starea vremii, când nu se vedea mare lucru în  jurul orașului, puțin probabil acest lucru. „La serbarea punerii fundamentale au venit și trupele; episcopul Iosif face slujba religioasă, iar Kogălniceanu ține prințului un discurs; în urmă, prințul săvârșește el însuși actul așezării pietrei fundamentale. La 12 ore, pe o ploaie torențială, care totuși nu a putut opri pe nimeni de a alerga în port spre a asista la plecare prințului, acesta se îmbarcă pe vapor. Corpul consular în uniformă și toate notabilitățile îl petrec. Vântul vijelios ridică valuri mari pe lata Dunăre…”.

Au urmat 23 de ani  stranii, într-un fel, pentru Tulcea și Dobrogea, începând cu această vizită a Regelui Carol I la Tulcea și de care presa vremii scrie în detaliu, dar fără să specifice nimic de starea deplorabilă a vremii. Regele avea să revină în Dobrogea exact peste 23 de ani,  un număr de ani exagerat de mare, pentru a vedea a doua oară „noul copil al țării” şi pentru a dezveli Monumentul de Independenţă, în ziua de 2 mai, 1902.   

Nicolae C. Ariton

www.mistereledunarii.ro