|
* Potrivit unui principiu modern pe care România s-a angajat să-l respecte odată cu aderarea la spaţiul UE, anume că „poluatorul plăteşte”, orice mare sau mic agent industrial este obligat să suporte contravaloarea noxelor pe care le degajă în atmosferă, noxe pe care, că vrem sau nu, le respirăm
Un certificat de emisie, echivalentul unei tone de noxe
Principiul funcţionează cam aşa, iar modelul este preluat din celelalte ţări ale Uniunii Europene: o întreprindere industrială se angajează, potrivit unui calcul foarte exact, că va emite în atmosferă o anumită cantitate de noxe, şi nu mai multe. În funcţie de acea cantitate estimată, societatea respectivă primeşte un număr de certificate de emisii, fiecare certificat fiind echivalentul unei tone de substanţe poluante pe care are voie să o lanseze în atmosferă. În cazul în care societatea depăşeşte acea cantitate, fie va fi sancţionată, fie va putea cumpăra astfel de certificate de la societăţile care nu au reuşit să le folosească pe ale lor.
„Fiecare întreprindere poluatoare îşi face un calcul de emisii, în funcţie de cantitatea de combustibil pe care o foloseşte, dar nu numai, şi îşi face un plan anual de emisii. Planul trece prin mai multe rânduri de aprobări şi, de cele mai multe ori, ceea ce societăţile îşi propun se cam reduce iar planul este redus destul de mult. Dintre toate tipurile de emisii, planul se face doar pe dioxid de carbon, care este monitorizat în acest moment”, spune directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea, Viorica Bîscă. „În cazul în care, la final de an, depăşeşte acel plan, societatea este obligată să cumpere de la o altă societate. Este ca un fel de bursă. Eu mi-am planificat atâta şi am emis mai puţin, deci pot să vând certificate. Celălalt şi-a planificat o anumită cantitate şi a depăşit-o, trebuie să cumpere certificate de la societăţile din ţară care pot vinde”, declară directorul APM.
Sancţiunile sunt aplicate doar în cazul în care o societate nu îşi pot permite să achiziţioneze
astfel de certificate de emisii.
Doi coloşi industriali, cu planurile de noxe la secret
Potrivit declaraţiei directorului Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea, Viorica Bîscă, planurile de emisii a doua mari întreprinderi industriale din Tulcea, sunt confidenţiale, iar informaţii precum cantităţile de noxe pe care cele două întreprinderi au voie să le elibereze în atmosferă pot fi comunicate doar câtorva instituţii, printre care APM-ul sau Ministerul Mediului.
„Datele privind numărul de certificate pe care le-au primit aceste două mari firme sunt confidenţiale, însă pot spune că nu au depăşit numărul de certificate pe care şi l-au stabilit. Ei şi-au făcut un calcul în funcţie de consumul de combustibil, producţie pe an, şi apoi şi-au stabilit ce cantitate de emisii pot produce astfel încât să nu aibă probleme. Plafonul îl propune agentul economic, iar aprobările le dă Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului.
În ceea ce priveşte confidenţialitatea acestor informaţii, legislaţia prevede acest lucru, datele fiind însă la dispoziţia anumitor instituţii ale statului, printre care şi APM sau Ministerul Mediului, care însă nu au voie să le facă publice”, spune directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea.
Potrivit unor date publicate în presa centrală, Combinatul Oltchim a obţinut 143 de mii de astfel de certificate, iar Rafinăria Steaua Română aproape 5 mii. Deşi nu avem date despre cantitatea de dioxid de carbon pe care Alum şi Energoterm o eliberează în atmosferă, cu siguranţă că nu este deloc mică, având în vedere că 5 mii de certificate înseamnă 5 mii de tone de substanţe toxice emise, iar 143 de mii de certificate, 143 de mii de tone.
Staţiile APM nu monitorizează şi dioxidul de carbon
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului spune că oamenii care vor să ştie cât de poluat este aerul din municipiul Tulcea pot citi datele înscrise pe cele trei panouri de monitorizare, unul dintre acestea fiind amplasat în Piaţa Civică.
„La monoxid de carbon, pentru că acesta este monitorizat de noi, maxima admisă este de 10 micrograme/ mc. Ori staţiile noastre anunţă imediat când s-a depăşit această limită. Staţiile monitorizează cantităţile de azot, monoxid de carbon, dioxid de azot, dioxid de sulf, PM10. Aşa este şi logic pentru că în afară de o instalaţie mare de ardere sunt o groază de alte surse de poluare”.
Deci pe această listă de substanţe monitorizate de Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea nu se regăseşte şi dioxidul de carbon produs şi, „dintre toate tipurile de emisii, planul de emisii se face doar pe dioxid de carbon, care este monitorizat în acest moment”.
 |