Trei constănţeni au ţinut afişul de vineri al manifestărilor găzduite de Casa Avramide. În spaţiul expoziţional, scriitorul Liviu Lungu a prezentat romanul „Prizonierul poetului Ovidius Naso sau Furiile centurionului Rapax”, scriitorul Bogdan Boeru a lansat romanul „Şapte sute şaptezeci”, iar apoi a avut loc vernisajul expoziţiei de sculptură în lemn „Portrete şi confuzii” a artistului Gabriel Lungu.

Deputatul George Şişcu a declarat la început: „Mulţumesc că aţi venit la acţiunile prietenilor mei! Vreau să ştiţi că, înainte de toate, sunt trei buni prieteni: doi scriitori şi Gabriel Lungu, cu care în tinereţe am împărţit acelaşi vis – de a naviga şi de a vedea lumea! Rolul meu a fost minor în organizare: eu i-am pus în legătură pe prietenii mei constănţeni cu prietenii mei tulceni de la I.C.E.M. «Farul ospitalier» a fost înfiinţat în vechime ca o asociaţie care venea să ajute familiile marinarilor dispăruţi pe mare. În lucrările celor trei este o muncă deosebită”.

Bogdan Boeru a vorbit despre cele două componente ale momentului, cea vizuală şi cea literară, după care l-a poftit pe Gabriel Lungu să-şi prezinte expoziţia: „Vă mulţumesc că sunteţi aici, mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment! Este o sală frumoasă, care inspiră multă istorie şi în care lemnul se îmbucă foarte bine. Nu sunt un expert al cuvintelor! Mulţumesc!”.

Liviu Lungu, foarte pe scurt: „Mie mi se pare că Ovidius este ca un fluture prins într-un cub de gheaţă. Vă mulţumesc!”.

Bogdan Boeru: Scrierile din exil ale lui Ovidius trebuie să ascundă altceva…

Romanul „Şapte sute şaptezeci”, care are în centru figura lui Ovidius, a fost scris anul trecut, când s-au împlinit 2.000 de ani de la moartea poetului roman. Pentru Dobrogea, Ovidius înseamnă mai mult decât pentru restul ţării, deşi poetul aparţine României, Italiei şi universalităţii

„Anul trecut, la Constanţa au fost ceva evenimente dedicate memoriei marelui poet, dar, din punctul meu de vedere, destul de puţine, destul de firave. Dar printre evenimentele dedicate lui Ovidius am avut plăcerea să lucrez cu bunul meu prieten Liviu Lungu la o piesă de teatru, care a avut premiera la sfârşitul lui octombrie. Am avut însă şi proiecte individuale. Eu, acest roman, Liviu, la rândul lui, un roman”.

„Am vrut să propun o altă variantă de Ovidius. Un Ovidius 2.0, dacă-mi permiteţi, unul care sparge cumva barierele acelei imagini clasice a unui Ovidius trist, îngândurat, lacrimogen. Într-adevăr, şocul trecerii de la Roma în Tomis trebuie să fi fost unul enorm. Dar să-l reducem pe Ovidius doar la scrierile lui din exil mi se pare neîndestulător, iar Ovidius a fost în perioada pre – tomitană cu totul altul. La Roma era un tip boem, ludic, care a avut acces la un moment dat în cercuri mici şi înalte ale puterii; fiind acolo, este posibil să fi intrat şi în alte încurcături, cum ar fi participarea la jocul obişnuit al romanilor, conspiraţia. Romanii conspirau cum respirau. De aceea este posibil să fi ajuns el aici ca relegat, nu ca exilat. De aceea, scrierile lui, în care îşi plânge soarta şi încearcă să-l convingă pe Împăratul Augustus că i-a aplicat o pedeapsă mult prea mare, mie mi se pare că ascund altceva. De ce? Pentru că Ovidius ştia că oameni mult prea apropiaţi de împărat au suferit pedepse mult mai grele decât el. Ca atare, cred că scrierile lui de exil trebuie că au ascuns altceva. Acest altceva am încercat să-l ascund, la rândul meu, în paginile acestei cărţi”, a spus autorul.

De ce „Şapte sute şaptezeci”? Pentru că, ab urbe condita, acesta este anul în care a murit Ovidius. Anul 17 după Hristos, după calendarul creştin. Este o ficţiune istorică, una „cu de toate”, la sfârşitul căreia autorul propune trei variante de final, provocându-i astfel pe istorici.

În parteneriat cu Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord – Dobrogean şi cu sprijinul Biroului Parlamentar al deputatului George Şişcu, organizatori au fost Asociaţia „Farul ospitalier” din Constanţa şi Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.