misterele dunarii 1Când sacul cu făină al gospodarului tulcean se golea, acesta ieșea în curtea casei și privea nehotărât în josul Tulcei, spre Dunăre sau spre dealurile orașului, împodobite cu o mulțime de mori de vânt, peste cincizeci spuneau unii martori, trecători prin frumosul nostru oraș, pe la 1870. Așeza în căruță doi, trei saci de grâu și înhămând calul/catârul, din dotare, pornea către cea mai apropiată moară de vânt, pândind cum aceasta se înfășura printre ramurile copacilor de prin curți. Dacă locuia în mahalaua turcească sau tătărască, atunci așeza  sacul de grâu pe spatele unui măgăruș, sau în cotiga trasă de acesta și porneau către una din morile de vânt de pe Colnicul Hora (numit și Dealul Trei mori) sau pe Dealul (străzii) Mahmudiei, unde se afla o altă „baterie” alcătuită din câteva mori de vânt.

Nu avea nici cea mai mică importanță dacă stăpânii acestora erau creștini sau musulmani, important era să macine repede, făina să fie fină, uiumul mic și să bată vântul puternic.

Nicolae C. Ariton

www.mistereledunarii.ro

 

Citiți amănunte în ediția tipărită a cotidianului Obiectiv!