Podul care să unească direct județul Tulcea de restul țării, traversând Dunărea înspre Brăila sau Galați este un soi de unicorn local. Se vorbește despre el de generații, dar nimeni nu-l văzuse niciodată decât în vise.

Tulcenii știu foarte bine că, de aproape 30 de ani, nu există politician care să fi candidat pentru vreo funcție și care să nu fi promis “PODUL”. Dar n-a fost, se pare, vremea lui, până de curând. Pentru oamenii din restul țării acest pod pare un ambâț local, un orgoliu de județ mic și amărât. Atunci când s-a anunțat această investiție și mai ales atunci când s-a semnat contractul pentru podul Tulcea-Brăila, unii ziariști și așa-ziși influenceri din Capitală au opinat că “asta ne mai lipsea!”. Lor, poate nu le lipsea, căci din Centrul Vechi al Bucureștiului până în Mamaia sau Vama Veche se ajunge pe A2, trecând Dunărea la Fetești. Moldovei, Bucovinei și părții estice a Ardealului, ca și Dobrogei, desigur, acest pod le este, însă, mai mult decât necesar. Și nu neapărat pentru dezvoltarea turismului către Delta Dunării, cât pentru dezvoltarea economiei regionale, pentru scurtarea drumului către portul Constanța, pentru interconectarea unei bune părți a economiei românești.

Există un scepticism

oarecum justificat legat de construirea acestui pod mitic. Chiar și acum, când lucrurile par a fi intrat pe un făgaș definitiv, reacțiile oamenilor sunt mai mult decât rezervate, dacă nu de-a dreptul neîncrezătoare. Poate pe bună dreptate, poate nu. Este și greu să combați zvonurile și scepticismul atunci când vorbești despre unicorni. Probabil că unii nu vor crede în existența acestui pod nici măcar după ce el va și ființa cu adevărat, nici măcar după ce i se va fi tăiat panglica inaugurativă. Oarecum justificat, dar, totuși, să nu ucidem speranța tocmai acum, când lucrurile au început să se miște.

Miercuri, 25 iulie,

în Tulcea au desantat, pe lângă ministrul Finanțelor, și principalii actori ai filmului “Podul peste Dunăre”: reprezentanții celor de la Astaldi și IHI, proiectanții și constructorii podului, precum și șeful CNAIR, contractantul lucrării. Fiind vorba despre cea mai mare investiție de infrastructură românească din ultima vreme, m-aș fi așteptat să văd ciopor de ziariști importanți, strălucitori și pertinenți. Vorbim despre aproape 500.000.000 de euro care urmează a fi cheltuiți până în 2022, despre multe locuri de muncă, despre un proiect care poate schimba multe. Dar n-a fost cazul. Iar corespondenții presei centrale aflați la fața locului, deloc numeroși, erau mai degrabă interesați de declarațiile off-topic ale senatorului și ministrului de Tulcea, Eugen Orlando Teodorovici. Așa că este foarte probabil să nu aflați de la televiziunile de știri ceva cu adevărat interesant despre acest pod. S-ar putea, însă, să vedeți imagini cu inundația tradițională din oraș, căci după conferința de presă, în cinstea oaspeților, Tulcea s-a transformat, din nou, în sediul secundar al Comisiei de la Veneția. Așadar, despre disputa legată de chiriile lui Iohannis sau despre cum se inundă Tulcea când plouă s-ar putea să fi văzut știri ieri seară. Despre pod, probabil, nu prea. Sau nu prea concludente. În definitiv, în țara în care a început să se arunce cu miliardele de euro pentru armament inutil, o investiție de 500 de milioane în infrastructură e fapt divers.

Puțini dintre cei prezenți

au părut a înțelege, de fapt, ce se întâmpla în sala Mihail Kogălniceanu. Fiind vorba despre atât de mulți bani, pe care nici măcar nu ni-i putem imagina puși laolaltă, preferăm să ne concentrăm pe nimicuri. Desigur, sunt importante marcajele rutiere, e important să ne dăm importanți punând întrebări nule, dar am putea, din când în când, să încetăm a fi mărunți. Dar dacă nu se poate, nu se poate, aia e. Să-i ai în față pe reprezentanții celui mai important constructor de poduri suspendate din Japonia și pe reprezentanții celui mai important constructor de autostrăzi din România, iar pe tine să te roadă casele lui Iohannis sau vopseaua de pe mijlocul drumului, care nu e cum ai văzut tu în multele țări pe care le-ai vizitat, asta e performanța supremă în materie de pafarism total. Mai lipsea din peisaj Traian Rece, care să fi declarat că banii pentru pod i se cuvin lui, ca despăgubire pentru digurile care nu i-au aparținut niciodată.

Dar, totuși, să revenim

la pod. PODUL. Acum, nu poate nimeni băga mâna în foc pentru faptul că acesta chiar va exista. Dar, căci există și un “dar”, vorbim de contracte ferme, care, spre deosebire de cel cu Bechtel, nu s-au pierdut. Și, probabil, fiind atent urmărite, nici nu se vor pierde. Poate că există personaje care pentru 500.000.000 d eeuro nici nu se dau jos din pat. Poate. Dar există și unii care consideră această sumă îndeajuns de importantă pnetru a se implica și pentru a-și lua angajamente contractuale.

Astaldi nu era, neapărat, o imagine nemaipomenită în România. Dar au câștigat și licitația asta și au suficientă experiență pentru a ști că nu-și pot bate joc de acest contract. De altfel, se pare că au primit mesaje clare și foarte serioase în acest sens, mesaje care marchează o schimbare de cutume în CNAIR și în abordarea acestui fel de contracte. Fiind vorba despre cea mai importantă investiție de infrastructură din ultimii 15 ani, nu-și pot permite să rateze. Par hotărâți să n-o facă, dar nu în hotărârea lor stă garanția executării acestei lucrări.

Lângă Astaldi,

de altfel o companie mare și care n-a câștigat contracte semi-fictive doar pentru că România trebuia să intre în NATO, se află o companie mult mai tare. IHI INfrastructure Systems Co. Limited din Japonia, este, deși nu pare la prima vedere, garantul că acest proiect va fi dus la bun sfârșit.

IHI este cel mai mare constructor de poduri suspendate din Japonia și, probabil, unul dintre cei mai mari constructori de poduri suspendate din lume. Din cele 101 de poduri supendate din Japonia, IHI a construit 60. Podul Akashi, cel mai mare pod suspendat din lume, este construit de ei. Avem, așadar, de-a face cu o companie în a cărui tradiție cuvântul “eșec” nu-și are locul. La ei, ratarea unui proiect de asemenea amploare nu se lasă cu NUP, ci cu harakiri. Până acum nu s-a întâmplat.

Podul peste Dunăre

între Tulcea și Brăila este un proiect în plină desfășurare. Lucrurile se întâmplă în timp ce “vorbim”. Apar mereu știri care ne spun că el, podul, nu se va face, că e încă o gogoriță din seria nemuritoarelor gogorițe. Unii spun că podul nu va fi gata în 2022, așa cum scrie în contracte. Alții spun că nu va fi gata niciodată. Cert este că vor fi oameni care nu vor trece niciodată pe el. Asta nu se poate nega.

Dar dacă vreodată mi-am pus speranța într-un singur personaj, n-am făcut-o nici la alegerile prezidențiale și nici la alte alegeri. O fac acum, după ce l-am văzut pe Mitsuhiro Kudo, project-managerul podului unicorn. Omul lucrează la IHI de 26 de ani și nu pare deloc hotărât să-și încheie cariera în mod rușinos în România, între Tulcea și Brăila. Nu e genul.

Domnule Kudo, n-am avut nimic de întrebat miercuri, dar acum pot să vă spun ceva foarte important: am făcut un pariu cu cineva care spunea că podul nu va fi gata nici măcar în 2025. Eu am zis că poate nu în 2022, dar în 2023 sigur o să fie. V-aș fi recunoscător dacă m-ați ajuta să câștig pariul. Dacă nu, știu unde stați. În Japonia.