Unde a dispărut imperiul economic habsburgic?

Gábor Egry, director general la Institutul de Istorie Politică și NEPOSTRANS Investigatorul principal al proiectului continuă să explice complexitățile Imperiului Habsburgic

Nicăieri. Imperiul Habsburgic nu avea nici un imperiu economic comparabil cu britanicii sau francezii, care legau coloniile de un nucleu urban, adesea zidit de tarife și dependent de o relație inegală care facilita fluxul de avere și capital spre centru. Austria-Ungaria era o uniune vamală a două state egale ale căror politici economice (impozite, investiții, monopoluri etc.) erau independente, iar uniunea vamală și monetară (moneda comună și banca centrală) era în curs de reînnoire la fiecare zece ani.

În ciuda egalității juridice a Austro-Ungariei, relația dintre Viena și Budapesta a fost – din punct de vedere economic – inegală. Băncile, corporațiile și capitaliștii din Viena își puteau folosi capitalul pentru a investi în Ungaria afectată pe cap de locuitor, iar economia maghiară, în principal agricolă, era piața principală a bunurilor industriale cehe și austriece. Abia la începutul secolului au început să se dezvolte relații mai egalitare în acest domeniu, ceea ce a fost, de asemenea, benefic pentru eforturile de a crea o altă formă de imperiu economic decât stilul colonial clasic.

Stephen Gross, în cartea sa Exportul Imperiului, a descris practici germane similare imperialismului liberal. Bazându-se pe superioritatea tehnologică, cunoașterea condițiilor locale și a capitalului, companiile germane de toate dimensiunile înființează rețele în sud-estul Europei pentru a crea piețe de export. Cu toate acestea, acesta nu a fost un efort apolitic, ci mai degrabă o alternativă la imperialismul dur, aducând influență politică alături de prezența economică. În zonele în care puterea a scăpat din Imperiul Otoman, Austria-Ungaria a făcut încercări similare. Băncile și companiile industriale din Viena, Budapesta și Praga au împrumutat companii care investesc și sunt afiliate cu Balcanii, cu scopul de a aduce noile state pe orbita Imperiului Habsburgic sau cel puțin de a contrabalansa influența rivalilor imperialisti precum Rusia și Franța. . Din 1878, Austria-Ungaria a avut un punct de sprijin și în Bosnia și Herțegovina, introducând relații cu musulmanii din Balcani.

Până în 1914, cel puțin trăsăturile spațiului economic imperial austro-ungar erau gata. În România și Bulgaria, băncile Imperiului Otoman au preluat întreprinderi industriale, concesii feroviare, monopoluri de stat și au împrumutat guverne. Au făcut acest lucru cu ajutorul partenerilor locali, ale căror cunoștințe erau indispensabile, deși relația era inegală. Capitalul din omniprezentul Imperiu Habsburgic a fost activ în textile, zahăr, silvicultură, petrol, prelucrarea alimentelor și servicii portuare, iar partenerii săi locali ar putea crește și își pot provoca cu succes concurenții naționali.

După 1918, și țările care au lăsat această moștenire economică în mâinile imperiului au repudiat – cel puțin oral. Programele de construire a statului au promis să consolideze capitaliștii naționali și să creeze o bază industrială națională, iar legislația a vizat în curând proprietarii străini. Așa-numita naționalizare – stabilirea unei cote obligatorii pentru acționarii naționali și membrii consiliului de administrație, peste 50% peste tot – își propune să plaseze aceste companii încă la Viena sau Budapesta / deținute de acestea sub controlul românesc, cehoslovac și iugoslav. Având în vedere tumultul și hotărârea aparentă a noilor elite naționale, imperiile de afaceri care fugeau de la Budapesta și Viena păreau condamnate să eșueze.

Dar realitatea – la fel ca legile, administrația, cultura etc. – este diferită. Logica rețelelor de afaceri a fost adesea contrară logicii construirii națiunii, iar relațiile bine dovedite au rămas deseori rezistente în fața presiunilor politice. Avocații calificați și managerii experimentați au venit cu scheme de proprietate elaborate care au ascuns cu succes influența continuă a proprietarilor inițiali și au folosit filiale și filiale din statele succesoare pentru a se deplasa cu bani în statele succesorii, făcând imposibilă identificarea proprietarului național, dintr-un stat prietenos și din Austria și Ungaria înfrânte.

Principalele companii din cadrul rețelelor, cu sediul la Budapesta și Viena, rămân importante pentru contactele lor extinse în lume și capacitatea lor de a atrage capital din Occident. Au fost dispuși să schimbe condițiile de cooperare, să dea mai mult cuvânt de spus partenerilor lor locali, simțind în același timp noi oportunități în special în țări precum România. În acest caz specific, Vechiului Regat îi lipsea o bază industrială grea extinsă, dar guvernul național a dorit să-l construiască rapid, în special în industriile strategice, cum ar fi mineritul, oțelul și utilajele.

Astfel, proprietarii de la Budapesta și Viena au cooperat cu binecunoscuții lor parteneri români pentru a oferi guvernului una: pe baza proprietății comune a fabricilor existente. Partenerii români au facilitat acceptarea politică a planurilor cu guvernele, au întărit contactele cu unele dintre principalele companii românești și, în curând, în aceste sectoare, conglomerate imense, monopoluri sau oligopole – proprietarii inițiali deținând în continuare acțiuni majoritare sau putere de veto asupra deciziilor majore și contractual cooperarea asigurată între grupurile de capitalism roman și neroman în legătură cu managementul companiei.

Această colaborare a durat o perioadă surprinzător de lungă. În anii 1920, aceste aranjamente au fost modificate financiar doar atunci când romanii și-au dat seama: și-au asumat o responsabilitate pe care nu au mijloacele de îndeplinit. Dar nu au încercat niciodată să-și anuleze promisiunile și nici nu au confiscat confiscarea partenerilor lor non-romani. Abia după Marea Depresiune au existat schimbări mai semnificative ale monarhiei (deși erau departe de a fi cuprinzătoare) – și nu au fost cauzate de intenția de a elimina definitiv imperiul economic habsburgic ca atare.

Monumentul Regelui Imperiului Austro-Ungar și al Împăratului Franz Joseph călare pe un cal, în Piața Iosif lângă Palatul Hofburg, Viena, Austria

NEPOSTRANS a primit finanțare din programul de cercetare HORIZON 2020 al Uniunii Europene în temeiul acordului de subvenționare nr. 772264.

Vă rugăm să rețineți: Acesta este un profil comercial