În anul 1989, se produce însă minunea, unii susțin că ar fi fost vorba doar de puțină vrăjeală, important este că lucrurile se schimbă radical în România, chiar și la Sulina.

Odiseea hotelului Camberi avea însă să continue, chiar mai abitir putem spune, dând din tragedie greacă într-un adevărat spectacol de teatru absurd. În primul rând, s-ar părea că familia Camberi s-a stins fără urmași, nimeni nerevendicând moștenirea hotelului. Acesta rămâne în patrimoniul uneia din zecile de societăți falimentare, în cazul de față, probabil că fostul ONT (Oficiul Național de Turism), sau, mai sigur, o părticică din acesta, ca să i se piardă urma mai ușor. Lucrurile în noua viață capitalistă românească nu merg însă atât de frumos pe cât am fi crezut, cel puțin unii dintre noi. Astfel, în anul 2001, firma de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea vinde clădirea abandonată a hotelului Camberi unei persoane fizice. Trecuseră aproape 12 ani de Revoluția din 1989, timp suficient pentru un capitalism sănătos să-și regleze funcționarea, iar un hotel de patrimoniu, situat într-un oraș turistic de excepție, să revină la strălucirea de altădată. Spuneam însă puțin mai devreme de existența teatrului absurd în viața românească, una din piesele de teatru a celebrului Mihai Ionesco(u) numindu-se „Rinocerii” (pe durata a trei acte, locuitorii unui mic oraș francez sunt transformați în rinoceri). În cazul nostru, sulinenii asistă neputincioși la invazia unei mici turme Rhinocéros, sau pentru a nu fi prea duri în exprimare, vizionează o adevărată piesă de teatru absurdă, în care actorii sunt loviți de o boală numită „rinocerită postdecembristă”. Personajul principal se numește Fănel Păvălache, un fost consilier guvernamental, care ca patron al firmei de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea, îi vinde lui Marian Constantin Enăchescu, profesor de origine română de la Universitatea Berkley din California, ruinele hotelului Camberi. Fănel Păvălache nu este un nimeni în domeniul lichidărilor judiciare, el este cel care coordonat lichidarea Băncii Internaționale a Religiilor (dacă numele acestei bănci vă mai spune ceva), iar pe plan tulcean, s-a ocupat de lichidarea FEROM-ului (Uzina de Fero-aliaje Tulcea). După toate acestea, și mai ales altele, a fost condamnat la șase ani de închisoare, din care a făcut cam jumătate. Apoi a dat în judecată Statul Român la CEDO, pledând ca victimă, primind chiar o despăgubire.

Să nu vă faceți impresia greșită că profesorul Marian Constantin Enăchescu este un bătrânel de o sută de ani, care prin tinerețile sale, din mileniul trecut, a avut vre-o aventură prin încăperile Camberi. Este un distins domn, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care în anul 2009 s-a reîntors în România, la Universitatea Politehnică din București, după o carieră strălucită în Occident și USA, specialist în nanotehnologii, cercetând și aplicând la University of California, Berkeley, USA, din 1997. Ideea cumpărării hotelului Camberi i-a venit în momentul în care fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru a lansat proiectul de dezvoltare turisitică a orașului Sulina prin valorificarea patrimoniului cultural al orașului. Deci, avem o celebritate în lichidări judiciare și un specialist în nanotehnologii, în fața hotelului Camberi, între timp abandonat și neutilizabil. Primul îi vinde celui de-al doilea clădirea, fără terenul de sub aceasta, aproximativ o mie de metrii pătrați. Piesa de teatru absurd a lui Eugen Ionesco, pare o comedie pe lângă ce se întâmpla la Sulina, să vinzi o construcție fără terenul în care se află o fundație de câțiva metri nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume (aici am exagerat puțin, pentru că mai există zeci de cazuri similare la nivelnațional). Cuprinși de rinocerită, consilierii locali și primarul Sulinei, trec terenul în litigiu în domeniul privat local, cu toate că unele voci au susținut să fie trecut în domeniul public. Important este că nu se cădea să-l facă cadou celui care cumpărase hotelul, sau să i-l vândă la pun preț simbolic, ei votează cu responsabilitate maximă și acesta este vândut unui al treilea personaj, Gheorghe Sotir, un prosper om de afaceri bucureștean, patronul societății Energy Holding. Spre deosebire de profesorul româno-american, acest ultim personaj nu era rătăcit prin Sulina, sau putem afirma că era rătăcit de ani buni prin Sulina, sponsorizând Primăria și comunitatea, mai mult sau mai puțin interesat. Conform scenariului absurd, primul care apelează la instanțele judecătorești este Gheorghe Sotir, pentru a-l obliga pe Marian Constantin Enăchescu să-și demoleze hotelul, construit ilegal pe terenul său de către familia Camberi (iarăși am exagerat puțin).  Urmează tot felul de hotărâri și sentințe, inclusiv intervenții ale Prefecturii Tulcea, lipsă de reacție sau respingeri ale consilierilor locali și primarului.

Nu pot să închei aceste rânduri, înainte de a mărturisi că am fost unul dintre ultimii locatari ai hotelului. Aceasta se întâmpla în toamna anului 1990, când în luna septembrie, am ajuns la Sulina însoțind o familie de prieteni francezi. Inițial am încercat să ne cazăm la modernul hotel „Marea Neagră” (acum închis, într-o stare aproximativ asemănătoare cu Camberi) și cu toate că acesta era efectiv pustiu, o recepționeră indolentă ne-a spus că toate camerele sunt ocupate. În lipsă de altă alternativă, ne-am cazat la sinistrul hotel Faru, despre a cărui istorie habar nu aveam. Francezii erau entuziasmați de adevărata casă a fantomelor în care urma să locuim două zile, până la revenirea navei de pasageri, pentru a ne duce înapoi la Tulcea, eu primisem însă avertismente severe de la recepție, să călcăm cu grijă pe pardoseala șubredă și cât mai pe lângă pereți. Îmi aduc aminte doar încăperile excesiv de înalte și scârțâitul sinistru al dușumelelor din lemn.

În tot acest timp și timpuri, hotel Camberi se degradează cu fiecare zi ce trece. Degradarea a trecut de mult pragul fațadei și finisajelor, ajungând la structura de rezistență. Deja, porțiuni din planșeele etajelor unu și doi sunt prăbușite, tâmplăria este de mult furată iar pereții sunt gata să se prăbușească. Gheorghe Sotir așteaptă liniștit ca Marian Constantin Enăchescu să-i cedeze ruina hotelului pentru a o demola. Dacă nu cedează profesorul, atunci cu siguranță va ceda clădirea, care într-o noapte se va prăbuși și atunci nimic nu va mai sta în calea ambițiosului investitor (nici măcar istoria orașului) să construiască o clădire nou-nouță, oglindă a succesului său în lumea afacerilor.

Cam aceasta este povestea hotelului Camberi, din Sulina, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea de o familie de greci sulineni, aventurieri și negustori pricepuți, gata să se prăbușească în zilele noastre, sub ochii urmașilor acestora, inerți, nevăzători și răniți de loviturile rinocerilor contemporani.

Notă – Am aflat cu puțin timp în urmă că, în sfârșit, profesorul Marian Constantin Enăchescu a câștigat procesul cu Gheorghe Sotir și a devenit proprietarul și terenului pe care este construit hotelul Camberi (informație primită de la dnul profesor sulinean Valentin Lavric). Să tot fie mai mult de un deceniu de la debutul poveștii. Nu știm însă dacă este o sentință definitivă, sau vor mai fi niscai apeluri.

SFÂRȘIT

De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În fiecare vineri, vom scoate din negura uitării un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)