Continuăm astăzi cu partea a doua a interviului cu Mălin Mușetescu, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. De altfel, pentru că vorbim despre multe probleme ale Rezervației și ale oamenilor care trăiesc pe teritoriul acesteia, vom continua seria discuțiilor cu guvernatorul până când vom atinge, fie și în treacăt, cea mai mare parte a acestor probleme.

Patrick André de Hillerin: Domnule guvernator, din episodul trecut, unii cititori ai cotidianului nostru au înțeles că ați identificat principalul dușman al peștelui din Deltă în pescarii amatori/sportivi. Așa e?

Mălin Mușetescu: Nici pe departe. Dar nu poți ignora realitatea. Degeaba se supără pescarii de bună-credință, căci nu despre ei e vorba. Trebuie să fii orb, însă, să nu-i vezi pe „amatorii” care stau chiar pe canalele principale, un om la zece lansete, cu un mini-camping dotat pentru minim o săptă­mână de supraviețuire în condiții vitrege. E greu să pretinzi, în condițiile astea, că ești pescar sportiv și iubitor al naturii, când, de fapt, ignori toate reglementările și regulamentele unei rezervații și îți tragi mașina fix pe malul Dunării. Aparent, unii nu pot savura natura fără să mai dea din când în când drumul la motor, ca să inhaleze o doză de gaze de eșapament, deși accesul auto în zonele alea este strict interzis…

Sigur că avem probleme mari cu braco­nie­rii, cu pescuitul comercial irațional, dar nici braconajul mascat sub mantia pescuitului sportiv nu trebuie ignorat. În plus, în timp ce pescarii comerciali plătesc taxe destul de mari pentru a-și face meseria și pentru a supraviețui chiar, pescarii sportivi sunt, mai nou, scutiți de taxa pentru permisul de pescuit în Deltă.

PAH: Dar vor fi unii care vor spune că, venind în Deltă ca să pescuiască, ei lasă, oricum, sume foarte mari în economia locală.

MM: Da, așa e, sunt oameni care cheltuie mult într-un sejur de câteva zile, dar plătesc pentru servicii, nu pentru pește. Eu sunt unul dintre promotorii pescuitului catch & releas în România, de foarte multă vreme, și am promovat acest tip de pescuit sportiv în toate publicațiile pe  care le-am coordonat. Personal, cred că n-am mai păstrat un pește pescuit de mine de mai bine de 20 de ani. Mi-aș dori ca în Delta Dunării să prevaleze acest tip de pescuit sportiv, dacă vrem să mai avem ce elibera după ce am prins.

Acum, aproximativ 80% din ce se întâmplă în Delta Dunării, în materie de pescuit sportiv și de turism, este la limita legii. Pentru că noi facem o interdicție generală pe care, ulterior, nu o putem aplica. Iar asta este mai rău decât dacă încerci să fii efici­ent și să impui interdicții aplicabile. Acum, celor care vin în Deltă ca să pescuiască li se interzice să meargă în multe locuri, iar ei pescuiesc, oricum, peste tot, fie că au, fie că nu au voie. Trebuie să le dăm voie să meargă în zone în care se poate pescui, dar, desigur, nu în zonele strict protejate. Dacă nu îi mai îngrădim atât de drastic și, în același timp, introducem ca obligativitate eliberarea peștelui din speciile importante, cel puțin, toată lumea are de câștigat. Și operatorii din turism, și pescarii sportivi, și pescarii comerciali care nu au parte de concurență neloială. Și, desigur, are de câștigat mediul.

PAH: Ați atins, în treacăt, o altă chestiune importantă: circulația în Deltă. A pescarilor, a turiștilor…

MM: Da, este un aspect sensibil. Deocamdată, nu putem aplica un control al vitezei, nu putem aplica restricții de viteză, pentru că nu avem radare. Iar sistemul de monitorizare prin GPS ar putea fi operant de-abia în doi-trei ani. În doi-trei ani, însă, am putea asista la distrugerea unor părți din Deltă din cauza acestei circulații demente, a unor nave cu motoare extrem de puternice, de 300 de cai putere. E o tendință generalizată și ne vin constant la avizare operatori de turism care nu-și mai pun pe bărci motoare sub 250 de cai putere.

PAH: Dar operatorii de turism susțin că au nevoie de motoare puternice pentru a putea transporta mai mulți turiști, mai repede.

MM: Sigur. Dar turiștii care vin în Deltă trebuie să știe că tururile Deltei cu 60 de kilometri pe oră sunt o mare țeapă. Chipurile, într-un astfel de tur vezi toată Delta într-o zi. În realitate, nu vezi nimic și mai și contribui la distrugerea mediului. De aceea, pentru Deltă se potrivește mult mai mult slow-turismul. Slow-turismul, pensiunile tradiționale, cu impact scăzut asupra mediului și pescuitul rațional sunt trei componente care ne vor ajuta să conservăm mult mai mult această resursă naturală generoasă care este Delta, dar pe care, uneori, pare că ne-am pus în minte s-o distrugem în goana după bani. Bani de care nu profită cei 14.000 de locuitori ai Deltei, cum ar fi normal, ci doar câțiva care au tendința să monopolizeze totul și să strângă în mâinile lor avere, putere și influență.

Revenind la circulație, eu doresc să trecem din zona de restricții de viteză – care sunt și ele importante, ținând de siguranța navigației – în zona de limitare a puterii motoarelor. Un motor cu cât este mai puternic, cu atât produce mai multe prejudicii ecosistemului.

Pe cele trei brațe (Sulina, Sfântu Gheorghe, Chilia) nu vom avea limitări de putere, dar mai jos trebuie să limităm treptat puterea motoarelor. Apoi, avem canalele secundare, cum sunt Dunărea Veche, Caraormanul, porțiunea de buclă ce duce către Uzlina, poate, și alte câteva care permit puteri ale motoarelor de 150 de cai putere. Apoi însă, avem canalele mai mici, care pleacă din cele secundare sau chiar din cele principale, unde va trebui să impunem motoare mai mici, de 60 de cai putere. În sfârșit, pe cele mai multe canale ale Deltei, care reprezintă însăși esența rezervației și care n-au fost deja distruse, pe alea va trebui să limităm puterea motoarelor la 20 de cai putere, pentru a limita distrugerile produse mediului. În ghioluri, de asemeni, tot 20 de cai putere, pentru că acolo afectăm și activitățile economice, cum e pescuitul.

Astăzi, în mod aberant, cei care merg cu caiacele sunt obligați de lege să meargă doar pe traseele turistice, în timp ce pentru cei care folosesc motoare puternice limitările sunt mult mai puțin restrictive. Noi ar trebui să facem exact invers. Să-i lăsăm pe cei care se deplasează cu ajutorul vâslelor să intre peste tot, să promovăm slow-turismul, dar să limităm distrugerile provocate de turismul rapid, bazat pe foarte mulți cai putere.

PAH: Vă veți atrage dușmănia multora care au investit în bărci, în motoare și care așteaptă amortizarea rapidă a investiției…

MM: Îmi asum asta, de la bun început. Rolul ARBDD-ului nu este de a crește afaceri. Nici de a le pune piedici, dar noi trebuie să avem grijă, în primul rând, de cele mai importante resurse ale Deltei: oamenii și mediul. Dacă nu avem grijă și nu-i ferim nici pe oameni și nici mediul de abuzuri, în câțiva ani, turiștii care vine în Deltă se vor mai plimba cu barca doar în piscinele complexurilor turistice mari, pentru că oricum nu vor mai avea ce să vadă în Deltă. Dacă distrugem peștele dispar și păsările, dacă distrugem resursa principală economică a Deltei, oamenii pleacă și nici marii tour operatori din zonă nu au cum să prospere în condițiile astea, pentru că nu vor mai avea nici ce să arate turiștilor și nici măcar nu vor mai găsi personal pentru afacerile lor.

PAH: O altă dispută foarte caldă este cea legată de proiectele ARBDD cu finanțare europeană. Proiectele lăsate de predecesorii dumneavoastră se mai fac sau nu se mai fac?

MM: Se fac, sigur că se fac. Avem o problemă, însă, cu proiectul numit Revizuirea Planului de Management al ARBDD, pentru care am primit aviz negativ de la AM POIM. E o poveste mai veche și foarte alambicată, căreia încercăm să-i dăm de capăt. Vom face și această revizuire, dar va dura ceva mai mult decât ar fi trebuit. Avem, însă, alte proiecte europene aflate în diverse stadii și cu toate mergem spre depunerea cererilor de finanțare. Sunt proiecte pe care le derulăm alături de INCDDD, în baza unui protocol care există între cele două instituții, iar INCDDD are expertiza necesară pentru această colaborare cu Rezervația.

PAH: Așadar nu există un conflict cu INCDDD, cum se vehiculează prin târg…

MM: Nu, nu e niciun conflict. Există schimbări minore în raportul implicării celor două instituții în proiectele europene, ne dorim o lărgire a ariei de experți cu care colaborăm, dar proiectele nu sunt blocate iar colaborarea cu INCDDD merge mai departe.

PAH: Deci nu e război, e parteneriat.

MM: Da, e parteneriat, unul în care punem corect în balanță implicarea ambelor instituții.

(În următorul episod al inverviului cu Guvernatorul ARBDD vom discuta despre plajele de pe teritoriul Rezervației și despre proiectele pentru aducerea acestora în legalitate.)