Îmi plac povestitorii. Mult. De fapt, cred că oricui are o zestre de sensibilitate şi memoria urechii mici, de copil. Îmi plac şi basmele. Cele care se încheie cu mulţumire şi care, tocmai din această pricină, pot fi consumate când şi când cu aceeaşi satisfacţie. Mă uit cu plăcere la desene animate: şi de dragul poveştii, dar şi de dragul vocii povestitorului. Că este glas feminin sau masculin, el este invariabil important, nicio­dată alături de compunere, catifelat şi, obliga­toriu, convingător. Dacă vocea nu încredin­ţează ascultătorul, atunci basmul îşi pierde condiţia esenţială: cea de a fi plauzibil.

Sunt poveşti bune de toropit, care te aranjează pentru tresăritul visului, poveşti cu final dat, implacabil, vechi, incontestabil. Sunt şi poveştile care te deşteaptă şi cărora dibăcia povestitorului te lasă să le rezolvi tu parcursul.

Citiți amănunte în ediția tipărită a cotidianului Obiectiv!