Paradoxul României este economia sa puternică

Democrațiile haotice și aparent disfuncționale pot obține rezultate economice. România este un exemplu în acest sens.

indicele de complexitate economică (Uşor) care a fost construit la Harvard Kennedy School of Government este o măsură a capacităților productive ale unei economii naționale, dar poate fi aplicat și la orașe și regiuni. Indicele colectează informații despre diversitatea și dezvoltarea exporturilor țării. Țările își îmbunătățesc Indicele Creditelor la Export (ECI) prin creșterea numărului și complexității produselor pe care le exportă. cel Ultimele date Dezvăluie un fapt destul de surprinzător: conform calculelor companiilor din UE, economia românească este a 19-a cea mai complexă și dezvoltată din lume. A fost o revelație pentru mulți – inclusiv pentru mulți economiști și factori de decizie politică din țara din sud-estul Europei de 19 milioane de oameni. Națiunea a fost pe o tendință ascendentă din 2000, când UCI a clasat inițial România pe locul 39. Această creștere plasează România în spatele Chinei (17) și Franței (18), dar înaintea Mexicului (20) și Israelului (21). La nivel regional, România arată mai bine în comparație cu clasamentele istorice ale Poloniei (locul 26), Bulgariei (locul 39) și Ucrainei (locul 49). Desigur, ascensiunea unor țări înseamnă declinul altora. De exemplu, Brazilia a scăzut semnificativ de la 25 la 60.

ECI este o estimare fiabilă a performanței unei economii naționale. Este un instrument mai precis pentru capacitățile și capacitățile structurale. Este, de asemenea, un factor în explicarea tendințelor în măsurile mai tradiționale, cum ar fi PIB-ul pe cap de locuitor. Urmărirea acesteia asupra economiei românești este susținută instituțional de memorandumul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) prezentat oficial de Prim-ministrul României în 2022. OCDE a anunțat că România va fi una dintre cele șase țări. Țările candidate cu care vor fi deschise discuțiile de aderare.

Perspectivele economice sunt luminoase

România poate aștepta cu nerăbdare creșterea economică în continuare în viitor. Proiecțiile medii (care provin dintr-o serie de surse, inclusiv Banca Mondială și firme de investiții private) indică faptul că rata anuală de creștere a României în următorii cinci ani variază între 2,5% și 4,5%. România este deja cea mai mare economie din sud-estul Europei. Economistul-șef de la una dintre cele mai mari bănci românești (Banca Transilvania) a prezis chiar că PIB-ul României pe cap de locuitor, măsurat pe baza parității puterii de cumpărare, este probabil să ajungă din urmă cu media UE în jurul anului 2030. Fondul Monetar Internațional plasează PIB-ul nominal al țării Mării Negre pe locul 19 dintre cele 27 de economii naționale ale Uniunii Europene, PIB-ul pe cap de locuitor pe baza de paritate a puterii de cumpărare ajungând la 74% din media UE în 2017. 2021.

Rezultatele sunt surprinzătoare și chiar contradictorii. Performanța economică optimistă dezmintă reputația volatilă a politicii, guvernării și instituțiilor românești. Imaginea internațională a României este adesea asociată cu tensiuni interne și impas. Națiunea are o istorie de fricțiuni cu UE și Occidentul din cauza corupției și a disfuncționalităților instituționale (vezi disputa recentă privind aderarea la Schengen cu Austria). Clasa politică este, de asemenea, privită ca instabilă, nesigură și netransparentă. De aici paradoxul roman: performanță economică impresionantă, în ciuda percepției larg răspândite că managementul și procesele politice sunt neimpresionante.

Apar întrebări firești: cum este posibil acest lucru? Ce se întâmplă? Există erori de percepție, fie că se referă la soliditatea economiei sau la deficiențe de politică? Există lecții de învățat?

×

Fapte și cifre

Indicele de complexitate economică ocupă România pe locul 19 în rândul țărilor

Un guvern de coaliție asigură stabilitate

Relativa stabilitate politică pe care România a atins-o în ultima perioadă dezmintă unele dintre evenimentele din ultimii douăzeci de ani. Crizele structurale au ajuns de mai multe ori la nivelul urgențelor constituționale. Unul implică Criza constituțională 2012pe care mulți îl consideră A O lovitură de stat de facto Până atunci premierul Victor Ponta și Parlamentul împotriva președintelui de atunci Traian Băsescu. Situația actuală în care cele două partide principale, unul de stânga (Partidul Social Democrat – SDP) și celălalt de dreapta (Partidul Național Liberal – PNL) fac parte dintr-un guvern de coaliție națională, a fost rezultatul presiunilor exercitate asupra României. de către Partidul Comunist. Criza COVID-19 și invazia rusă a Ucrainei.

Până acum, acest aranjament de coaliție s-a dovedit a fi o soluție extrem de eficientă și de stabilizare. România pare să fi depășit cu succes frământările pandemiei și șocul regional al războiului din Ucraina. Aceasta este relativ Situația este calmă Se poate extinde până la următorul ciclu electoral. Dar campania pentru alegerile generale din 2024 va testa coaliția politic și ar putea expune fricțiunile interne văzute în ultimii ani de conviețuire la putere.

Un alt aspect demn de remarcat al acestui moment de echilibru: ca și în alte cazuri de mari alianțe, se creează spațiu pentru apariția unei a treia puteri politice. O astfel de a treia forță adoptă, de obicei, o poziție anti-establishment, reprezentând o provocare pentru status quo-ul. În cazul României, asemenea încercări de a deveni a treia putere politică au fost făcute atât de stânga, cât și de dreapta. Încercarea de stânga a Uniunii de a Salva România, care a adoptat o agendă radical occidentală progresistă, pare să se fi epuizat cu o serie de greșeli politice, scandaluri și transgresiuni ideologice. Mai reușită și mai rezistentă a fost încercarea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) de dreapta. NATO, care a îmbrățișat principiul suveranității naționale și este sceptic față de Europa, a fost plasată în sondajele de opinie ca a treia forță politică, primind un sprijin de aproximativ 20%.

Tensiunile dinaintea alegerilor din 2024 ridică semne de întrebare dacă stabilitatea actuală va continua sau dacă tulburările tradiționale vor relua.

Structură de management pe două niveluri

Această situație este întărită de paradoxul roman: performanță economică impresionantă amestecată cu guvernare și procese politice mediocre. Cum explicam o astfel de situatie?

O posibilă explicație este un accident istoric care se va disipa mai devreme sau mai târziu, deoarece un astfel de contrast puternic între guvernanță și performanța economică nu este sustenabil pe termen lung.

A doua explicație poate implica o regândire a politicii romane. România poate fi un exemplu excelent al ipotezei „mitului eșecului democratic” – o democrație haotică și aparent disfuncțională, capabilă de rezultate economice impresionante.

Dar a treia direcție posibilă este mult mai interesantă și mai interesantă. Ea implică o distincție între statul politic, inclusiv instituțiile tipice democratice și liberale, și structura de bază a guvernării, care reunește diferiții actori și instituții care își exercită puterea. Această abordare analitică are rădăcini bine stabilite și respectate în teoriile de elită ale democrației, teoria alegerii publice și sociologia politică a conflictului social. Acesta poate oferi perspective cu privire la aceste structuri de guvernanță pe două niveluri, care poate fi o tendință globală emergentă, inclusiv în democrațiile industriale avansate.

În România, structurile de guvernare și putere de bază și adesea mai puțin vizibile au funcționat suficient de bine în ultimii douăzeci de ani. Centrul informal al puterii poate fi definit vag pentru a include un amestec de elite manageriale și tehnocrate din agenții și organizații naționale, servicii de apărare și informații, factori de decizie din zonele economice controlate de stat sau industrii private strategice, precum și politicieni regionali și locali. si politicieni. Rețelele electorale

Națiunea a demonstrat continuitate, stabilitate și statornicie, nu doar greșeli și tulburări. Structura de management colectiv a obținut succese notabile. Ei i-au marginalizat pe oligarhii care aveau de obicei o prezență puternică și distructivă în alte țări post-comuniste. A urmat o politică în concordanță cu valorile europene. Deși structurile de guvernanță nu au fost întotdeauna pe deplin în concordanță cu cele mai bune practici, ele au fost suficient de eficiente pentru a nu pune în pericol performanța economică și politică adecvată.

×

Fapte și cifre

O scurtă cronologie a istoriei romane moderne

Revenirea la monarhie

Forțele istorice sunt la lucru. De fapt, paradoxul românesc poate fi atribuit unei reveniri la modul în care funcționa sistemul parlamentar al țării în epoca precomunistă, în special sistemul parlamentar al țării. Proprietate Există din 1881 până în 1947. Prin urmare, așa-numitul „guvern alternant” poate fi definit ca o democrație gestionată. A fost o perioadă în care elita multipartidă a organizației era centrată în jurul lor regeProcesul electoral și politic a fost definit prin aranjamente semi-transparente. Actualul sistem roman de guvernare pare să fi gravitat spre acest model tradițional.

Un sistem de guvernanță pe două niveluri a apărut ca urmare a transformărilor tehnologice, geopolitice, instituționale și culturale în curs. Echilibrul dintre structurile publice cu guvernare legală și structurile tradiționale de autoritate subiacente se schimbă. Poate face parte dintr-o tendință globală, chiar și în rândul democrațiilor industriale avansate, cu o gamă largă de aranjamente de guvernare între cele două niveluri. În unele țări, instituțiile publice sunt dominante; În alte cazuri, echilibrul de putere stă în infrastructura renașterea. România poate fi un bun exemplu al acestor tendințe și un exemplu al modului în care funcționează aceste sisteme de guvernare.