Regizorul Bogdan George Abetri pentru drama criminală „Miracol”

Imaginează-ți că faci două filme în același timp.

Exact asta a făcut regizorul de origine română, cu sediul în New York, Bogdan George Abetri, în timp ce filma „Miracle”, care a avut premiera săptămâna trecută în competiția de lungmetraj de la Festivalul de Film de la Zurich, la scurt timp după premiera sa mondială la Veneția.

Filmat în România, „Miracle”, a doua parte a unei trilogii de filme scrise și regizate de Abetri, a fost preluată recent de Memento International. Prima parte, „Anonim”, a câștigat Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Varșovia din 2020.

Ambele sunt povești independente, dar conțin multe dintre aceleași personaje și sunt plasate în și în jurul aceluiași oraș roman. „Am filmat literalmente un film timp de trei zile și două zile pentru celălalt”, spune Abetri. „În unele zile, filmam pe Neidentificat până la ora prânzului, apoi filmam Miracle – sau invers.”

A fost o experiență nebună, intensă, care a durat 40 de zile, spune Abetri, care predă și regie de film la Universitatea Columbia din New York. „Managerul nostru de operațiuni, Oleg Mutu, a fost uimitor, a spus că nu va mai face asta în viața lui, dar cred că i-a plăcut în secret!”

Ambele filme au primit recenzii încântătoare. Cu toate acestea, sunt foarte diferite ca stil, la fel ca și al treilea scris în prezent de Abetri.

„Miracle” este o dramă criminală care se desfășoară lent și intens pe parcursul a 42 de ore lungi de 1 oră și 53 de minute. Este povestea unei tinere care se furișează într-o dimineață devreme dintr-o mănăstire și ia un taxi până la spitalul unui orășel românesc. Când ea nu reușește să se întoarcă seara, un inspector de poliție este desemnat să o investigheze și să-i revină pe pași – iar el o face cu o obsesie din ce în ce mai mare.

Abetri îl descrie ca un film în două acte. Prima jumătate o urmărește pe tânără, în timp ce a doua o vede pe inspectoare retrăgându-și pe pași prin aceleași locații.

„Este ca o structură de oglindă”, explică el. „Două jumătăți care par neconectate, dar când intri înăuntru, găsești conexiuni din ce în ce mai profunde.

Conexiunile pot să nu fie neapărat puncte specifice ale poveștii, dar pot fi sunete, felul în care se mișcă camera sau felul în care arată fiecare personaj într-un anumit loc. „Dacă puneți imaginile una lângă cealaltă, creând un fel de legătură subconștientă între ele, desigur, nu este doar un mod artistic de a face conexiuni și povestea, e foarte simplă. Încercam să merg la adâncime, nu lat.

Unii au plasat filmul în contextul cinematografiei românești New Wave, invocând filmările lungi, decorurile realiste și criticile implicite la adresa corupției din țară.

În timp ce el admiră Noul Val românesc, Apitri îndepărtează filmul de acesta. „Miracolul” nu are absolut nimic de-a face cu cinematografia românească, în ceea ce mă privește.” El spune că filmele lungi au fost folosite pentru că a vrut să structureze filmul în acest fel, nu pentru că ar fi vrut să adere la o anumită filozofie a filmului. „Trebuie să simți greutatea timpului, felul în care trece, ca să apreciezi finalul.”

În cele din urmă, orice sentiment de realism explodează atunci când sensul titlului filmului devine clar. „Este aproape împotriva firului cinematografic românesc, care se bazează pe realism”, spune Abitre.