A se vedea UE ar trebui să respingă planul de cheltuieli al Poloniei și al României pentru banii COVID

În decembrie, când liderii europeni au aprobat pachetul de recuperare COVID-19 UE de 750 miliarde dolari, anunțul a fost apreciat ca un punct de cotitură în Polonia și România.

Aceste fonduri de „următoarea generație UE” vor fi utilizate de statele membre pentru a atenua impactul economic și social al epidemiei, asigurându-se în același timp economiile lor ecologice și digitale.

În tabăra de est, unde implicațiile asupra costurilor și sănătății dependenței de cărbune și gaze au fost dezbătute cu ardoare încă din vremea comunismului, au apărut grupuri de campanii conduse de cetățeni, care au cerut factorilor de decizie să atingă neutralitatea climei.

Avans rapid astăzi, după câteva campanii puternice, Polonia și România și-au prezentat proiectul de Planuri Naționale de Recuperare și Recesiune (PNRP) și raportează despre modul în care vor să-și cheltuiască banii de recuperare râvniți la Bruxelles.

Polonia, așa cum este, va primi o răscumpărare masivă de 58,1 miliarde EUR, iar România -29,2 miliarde.

Cu toate acestea, neutralitatea climatică este o imposibilitate din planurile actuale. În experiment, am constatat că proiectele trimise din ambele țări au un meniu de politici existente și eșuate. Niciun gând nu a fost investit în situația de urgență climatică. În schimb, planurile sunt asemănătoare cu înlocuirea vechiului, prioritizând investițiile în combustibili fosili și ignorând criza cu care ne confruntăm. Dacă UE aprobă aceste planuri, atât Polonia, cât și România nu vor reuși să își îndeplinească obiectivele privind emisiile climatice sau de gaze cu efect de seră, iar UE va ucide orice șansă de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Astfel, sugerează că New Deal verde – încercarea UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050 – este moartă atunci când vine vorba de România și Polonia. Nici o țară nu este pregătită să se apere de dependența de cărbune și nici nu oferă un termen stabilit pentru a se retrage din ea ca sursă de energie de vârf.

Polonia a făcut deja planuri pentru cea mai mare expansiune a utilizării gazelor fosile în Uniunea Europeană. Vrea să devină al treilea cel mai mare producător de gaz al alianței până în 2030 și să tripleze utilizarea actuală a acestei energii. Și România se angajează în investiții noi în gaze cu 600 de milioane de dolari, despre care pretinde în mod fals că se îndreaptă spre „intermediar”. Combustibili.

Este clar că, în loc să rezolve criza climatică, România și Polonia vor folosi aceste fonduri vitale de recuperare pentru a intensifica extracția combustibililor fosili. Foarte puține finanțări vor fi alocate pentru producerea de energie regenerabilă, cum ar fi fermele eoliene și solare. În cazul României, eolianul produce deja 12,4% din energia electrică a țării, iar ambele țări au un potențial mare de a extinde acest lucru, prin accesarea coastelor din Marea Baltică (Polonia) și Marea Neagră (România).

Dar țările s-au dovedit a fi complexe – ceea ce este deosebit de frustrant având în vedere promisiunile guvernelor lor respective cu privire la schimbările climatice.

Când analizăm detaliile proiectelor lor, este de asemenea interesant să vedem cum funcționează proiectele hidro ca sursă alternativă de energie. În Polonia, există deja planuri în curs de închidere a râurilor sub masca „protecției împotriva inundațiilor și a secetei”. În România, măsurile comparabile ale impactului lor asupra mediului natural al țării sunt discutate cu puțin gând. În România, în special, ideea pare să fie construirea barajelor și redirecționarea fondurilor publice către Autoritatea de Gospodărire a Apelor din țară, Appellate Roman și operațiunile sale prin satelit. Pentru o țară contaminată de o tradiție a corupției, aceste planuri nu ajută prea mult să încurajeze încrederea într-o administrație curată și transparentă dincolo de contagiune.

Pe măsură ce alte țări trec de la mașină și aer, la oferte mai ecologice și mai rapide sub formă de tramvaie și trenuri, planul ambițios al României prezice electrificarea a doar 427 de kilometri, în loc să se îndrepte spre construirea unei autostrăzi cu finanțare publică. În Polonia, mega-proiectul guvernului Unity Transport Center Poland (CPK), care își propune inițial să construiască un aeroport nou, structurat, oriunde între două și patru piste și un sistem feroviar pe care să se concentreze. Următorul trafic. Cu alte cuvinte, investițiile în sectorul feroviar vor sprijini noul trafic aerian – cea mai proastă formă de transport pentru emisii.

Dacă noul acord verde al Europei va supraviețui, Comisia Europeană trebuie să respingă sau să modifice planurile existente. Nu se poate confrunta cu o inversare a politicii eșuate, în special a poziției unora dintre cei mai mari beneficiari neti de fonduri UE din Polonia și România.

93% dintre europeni afirmă că schimbările climatice sunt o problemă serioasă și până în 2030 92% vor cere neutralitate climatică și vor voința publică de partea lor. Distribuirea fondurilor de răscumpărare este o oportunitate pentru liderii UE de a recâștiga încrederea cetățenilor lor și de a plasa valorile Europei în centrul politicii lor. Așa cum a spus în mod repetat Ursula van der Leyen, pentru a „reconstrui mai bine”, trebuie să fim gata să fim curajoși, să acționăm ca răspuns la provocările cu care ne confruntăm și să investim în viitorul nostru.

Cătinalina Hopârteanu și Piotr Antoniewicz reprezintă cele mai mari grupuri de campanie progresistă din Tekli și Aqja Democracy, România și Polonia.